În contextul preocupărilor tot mai intense privind educația emoțională, prevenirea violenței școlare și promovarea diversității, în grădinița noastră se desfășoară un proiect devenit deja tradiție: „TOȚI SUNTEM EGALI”, inițiativă care urmărește formarea unor generații empatice, deschise și tolerante. Coordonat de prof. Petruse Mariana, ajutată îndeaproape de colegele educatoare din grădiniță, proiectul a ajuns la cea de-a V-a ediție, confirmând interesul și implicarea constantă a instituțiilor educaționale partenere.
Având ca scop promovarea dialogului, acceptarea diversității și combaterea discriminării, proiectul a reușit să mobilizeze 15 unități școlare partenere și instituții de suport din județul Bihor, sub avizul C.J.R.A.E. Bihor. Dincolo de componenta sa educativă, proiectul s-a materializat într-un amplu demers de voluntariat menit să ofere sprijin material și moral copiilor cu Cerințe Educaționale Speciale și celor proveniți din medii defavorizate.
Activitatea centrală și definitorie a proiectului este „Dar din dar se face rai”, un eveniment cu puternică încărcătură emoțională, dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată anual la 3 decembrie. Cu această ocazie, 83 de copii din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Popești au primit daruri pregătite cu grijă de elevii, preșcolarii și cadrele didactice implicate în proiect.
Activitatea nu reprezintă doar o acțiune caritabilă, ci o adevărată lecție de empatie și solidaritate pentru cei mici. Prin gesturile lor, copiii învață că bunătatea este o valoare fundamentală, că fiecare persoană merită sprijin și apreciere, iar diferențele nu trebuie să fie bariere, ci prilejuri de învățare și apropiere. Totodată, pentru copiii de la CSEI Popești, această zi aduce bucurie, recunoaștere și sentimentul apartenenței la o comunitate care îi susține.
Implicarea unităților școlare partenere demonstrează că proiectele educaționale pot deveni adevărate motoare ale schimbării atunci când sunt construite pe colaborare și valori comune. De la an la an, „TOȚI SUNTEM EGALI” capătă tot mai multă consistență, reușind să creeze un cadru pozitiv în care micuții învață să respecte, să ajute și să prețuiască diversitatea.

Prin acțiuni precum „Toți suntem egali!”, barierele și prejudecățile sociale sunt înlocuite treptat cu toleranță și comunicare empatică, demonstrând că fiecare copil, indiferent de provocările pe care le întâmpină, merită șanse egale și un loc respectat în mijlocul nostru. Efortul colectiv din acest an școlar pune bazele solide pentru sustenabilitatea proiectului și în viitor, lăsând deschisă ușa speranței pentru noi parteneriate de succes.
prof. ed. timpurie MARIANA PETRUSE,
GPP Nr. 1 Beiuș, structura Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Beiuș
Sursă imagini: fototeca Mariana Petruse