În prima săptămână de vacanță, am scris nouă postări. La prima vedere, ele pot părea simple amintiri sau reflecții personale. În realitate, alcătuiesc împreună un adevărat manifest despre ceea ce înseamnă să fii învățător din vocație. Ele surprind faptul că, odată cu sunetul ultimului clopoțel, activitatea didactică nu se încheie, ci intră într-o altă etapă: aceea a reflecției, a evaluării, a recunoștinței și a pregătirii unui nou început.

Prima săptămână de vacanță mi-a adus liniște, dar nu și detașare. Din contră. A fost perioada în care nostalgia s-a împletit cu recunoștința, iar gândurile s-au așternut firesc în nouă postări dedicate școlii, copiilor și profesiei pe care o iubesc.

Am scris despre zâmbetele copiilor, despre sala de clasă rămasă tăcută, despre surprizele care au transformat zile obișnuite în amintiri speciale, despre parteneriatul autentic dintre școală și familie, despre provocările unei vacanțe trăite cu sens, despre progresul fiecărui elev, despre scrisoarea de final de ciclu, despre liniștea care „vorbește” dintre pereții clasei și despre importanța unui mediu educațional bazat pe starea de bine, feedback și reflecție.

Toate aceste gânduri au un fir roșu comun: educația nu se termină odată cu vacanța. Ea continuă prin reflecție, prin analiză, prin dorința sinceră de a deveni un profesor mai bun și de a construi, an de an, experiențe de învățare tot mai valoroase.

La ce-mi folosește această inițiativă?

Nu scriu doar pentru a păstra amintiri.

Scriu pentru că:

• documentez experiențe educaționale care pot inspira și alți colegi;
• promovez exemple de bună practică din activitatea de zi cu zi, nu doar rezultatele spectaculoase;
• îi ajut pe părinți să înțeleagă ceea ce se află dincolo de ușa clasei și câtă muncă, planificare și suflet se ascund în spatele fiecărei activități;
• ofer elevilor, peste ani, o arhivă a copilăriei lor școlare;
• îmi ofer mie însămi ocazia de a reflecta, de a evalua și de a-mi contura direcțiile pentru viitor.

Scrisul devine astfel o formă de dezvoltare profesională, dar și un exercițiu de recunoștință.

Care este rolul acestor postări?

Ele demonstrează că educația nu înseamnă doar lecții, manuale și evaluări. Înseamnă relații, emoții, reflecție, comunitate și bucuria de a crește împreună.

Poate că unii se întreabă de ce un învățător scrie atât de mult chiar în vacanță. Răspunsul este simplu: pentru că pasiunea nu intră în concediu. Când iubești ceea ce faci, simți nevoia să împărtășești, să lași urme, să inspiri și să păstrezi vie povestea fiecărui an școlar.

Poate că vacanța este timpul odihnei trupului, dar pentru sufletul unui dascăl este și timpul reflecției. Iar din această reflecție se nasc, de cele mai multe ori, cele mai frumoase idei pentru copiii care vor trece din nou pragul clasei în luna septembrie.

prof. MONICA TOADER,

Șvcoala Gimnazială Avram Iancu, Oradea