În activitatea mea la clasă am întâlnit numeroși elevi proveniți din medii dezavantajate, copii care se confruntă cu dificultăți materiale, lipsa sprijinului familial sau cu situații care le afectează motivația și încrederea în propriile forțe. De multe ori, riscul de abandon școlar este ridicat, iar școala devine principalul factor care poate influența pozitiv parcursul lor educațional și profesional.

Consider că rolul școlii este mult mai complex decât transmiterea unor cunoștințe. Școala trebuie să fie un spațiu sigur, în care fiecare elev să se simtă acceptat, înțeles și susținut. Prin activități educative, consiliere, programe remediale și colaborarea cu familia, școala poate contribui la menținerea elevului în sistemul educațional și la dezvoltarea competențelor necesare pentru integrarea sa socială și profesională.

Un rol esențial în acest proces îl are dirigintele. Acesta este adesea persoana care cunoaște cel mai bine situația elevului și care poate interveni atunci când apar semne de absenteism, demotivare sau dificultăți de adaptare. Prin dialog permanent, încurajare și sprijin emoțional, dirigintele poate deveni un reper important pentru copil. În multe situații, simplul fapt că un elev simte că există un adult care îl ascultă și îi oferă încredere poate face diferența între abandon și continuarea studiilor. Totodată, dirigintele are rolul de a facilita comunicarea dintre școală, familie și comunitate, construind o rețea de sprijin în jurul elevului.

La fel de important este și rolul profesorilor. Fiecare cadru didactic contribuie la formarea elevului nu doar prin activitatea de predare, ci și prin atitudinea manifestată față de acesta. Profesorii care încurajează, oferă feedback pozitiv și adaptează metodele de lucru la nevoile elevilor pot crește considerabil șansele de succes școlar. Pentru copiii proveniți din medii vulnerabile, un profesor empatic și implicat poate reprezenta un model de viață și o sursă de motivație. Prin activități practice și orientare profesională, profesorii îi pot ajuta să descopere domenii de interes și să înțeleagă importanța continuării studiilor într-o formă de învățământ profesional sau tehnic.

Cu toate acestea, sprijinul oferit de școală și de profesori nu poate produce rezultate durabile fără implicarea elevului însuși. Dorința copilului de a învăța, de a depăși dificultățile și de a-și construi un viitor mai bun reprezintă un element esențial al succesului. Chiar dacă uneori această motivație este redusă din cauza problemelor cu care se confruntă, ea poate fi cultivată prin încurajare, exemple pozitive și experiențe de succes. Atunci când elevul începe să creadă în propriile capacități și în valoarea educației, șansele de abandon scad considerabil.

Din perspectiva mea, succesul intervenției educaționale apare atunci când școala, dirigintele, profesorii și elevul lucrează împreună. Aceste trei componente – sprijinul dirigintelui, implicarea profesorilor și dorința copilului de a reuși – formează baza unui parcurs educațional de succes. Prin colaborarea lor, elevul poate fi recuperat din situația de risc educațional, poate finaliza învățământul gimnazial și poate continua formarea profesională într-un domeniu care îi oferă perspective reale de integrare pe piața muncii.

Toate aceste eforturi instituționale, oricât de bine coordonate, nu pot înlocui un element esențial: voința copilului însuși de a se schimba. Experiența de la catedră confirmă, fără echivoc, faptul că niciun program de intervenție, nicio discuție cu părinții și nicio oră de consiliere nu produc efecte durabile dacă elevul nu ajunge, la rândul lui, să își dorească să rămână în școală.

În concluzie, școala are misiunea de a oferi fiecărui copil șansa la educație și dezvoltare, indiferent de mediul din care provine. Prin implicarea activă a dirigintelui și a profesorilor, dar și prin stimularea motivației elevului, se poate preveni abandonul școlar și se poate construi drumul către o meserie și către o viață independentă. Investiția în acești copii reprezintă nu doar o responsabilitate educațională, ci și una socială, deoarece fiecare elev salvat de la abandon înseamnă un adult mai bine pregătit să se adapteze cerințelor vieții și să contribuie activ la comunitatea din care face parte.

prof. DANIELA CHIPER,

Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”, structură Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Oradea

Sursă imagine: fototeca Daniela Chiper