Comisia Europeana a lansat, pe 19 iunie 2026, primul cadru pentru alfabetizare în inteligența artificială, un ghid comun pentru predarea AI în școlile din Uniunea Europeana.
Roxana Mînzatu, comisar european și vicepreședintă a Comisiei Europene, a precizat că ghidul a fost realizat împreună cu OCDE și cu sprijinul CodeAI. Documentul se adresează școlilor primare, gimnaziale și liceelor și oferă cadrelor didactice din întreaga Uniune Europeană un limbaj comun și exemple practice pentru predarea modului în care funcționează AI-ul, a folosirii sale responsabile și a modului în care poate fi utilizat de către elevi.
Ghidul a fost publicat inițial în limba engleză, urmând să fie tradus în toate limbile oficiale ale UE.
Competențele vizate sunt structurate în patru direcții: interacțiunea cu AI, crearea cu ajutorul AI, gestionarea sistemelor de inteligență artificială și contribuția la dezvoltarea acestora.
Potrivit Roxanei Minzatu, urmează ca în cursul acestui an să fie prezentat un pachet mai amplu dedicat educației digitale la nivel european.
Free stock image