Pregătiți pentru piața muncii prin consorțiul pentru învățământ dual

Practica de specialitate rămâne unul dintre cele mai importante repere în formarea profesională a studenților, iar proiectul „Consorțiu pentru învățământul dual – Campus Oradea” a marcat recent o nouă etapă în acest sens, prin prezentarea bilanțului activităților de practică derulate în cadrul programului.

Evenimentul a avut loc la finele săptămânii trecute, la Centrul pentru Transfer Tehnologic al Universității din Oradea, și a adunat la aceeași masă reprezentanți ai mediului academic, ai companiilor partenere, dar și studenți care au avut ocazia să își pună în practică, direct în mediul industrial, cunoștințele acumulate la cursuri.

Cinci facultăți cu acces la tehnologie de ultimă generație

Stagiile de practică au fost destinate studenților din cadrul a cinci facultăți de profil, care au avut astfel posibilitatea de a lucra cu tehnologii moderne și de a înțelege mai bine cerințele actuale ale pieței muncii: Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Informatică și Științe, Facultatea de Energetică și Management Industrial, Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură.

Companii de top din Bihor

Derularea practicii nu ar fi fost posibilă fără implicarea unor companii importante din județ, membre ale Consorțiului pentru învățământ dual – Campus Oradea: Nidec Oradea SRL, Plexus Service RO SRL, Celestica (Romania) SRL, Connectronics Romania SRL, Purem Oradea SRL, Vernicolor SA și Termoficare Oradea (prin Asociația Firmelor Bihorene), alături de Selina și Autobara (prin Asociația Bihor West Professional).

În cadrul evenimentului au fost prezentate și rezultatele chestionarului de feedback completat de studenți la finalul stagiilor. Potrivit conf. univ. dr. ing. Alin Pop, prodecanul Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică și coordonatorul proiectului, răspunsurile arată un nivel ridicat de satisfacție privind calitatea îndrumării primite, relevanța activităților desfășurate și utilitatea deprinderilor practice dobândite în condiții reale de producție.

„Proiectul «Consorțiu pentru învățământ dual – Campus Oradea» demonstrează că, prin parteneriate solide între instituțiile de învățământ și mediul economic, putem pregăti specialiști bine cotați pe piața muncii, capabili să se adapteze rapid cerințelor tehnologice moderne”, a subliniat conf. dr. ing. Alin Pop.

Proiectul își propune dezvoltarea unei infrastructuri integrate și moderne pentru învățământul dual, oferind tinerilor acces la o educație orientată spre cerințele reale ale angajatorilor și contribuind, în același timp, la creșterea economică a regiunii prin formarea unei forțe de muncă înalt calificate.

Sursă: BCUO

Leave a comment