S-a finalizat procedura de selecție la nivel național a unităților de învățământ pilot implicate în proiectul „Reglementări noi pentru un curriculum relevant și educație deschisă” – RECRED (cod SMIS 321024).
Inițiativa este derulată de Ministerul Educației și Cercetării, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE)
În urma evaluării dosarelor depuse la nivel național, Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului a fost selectat să facă parte dintr-un grup restrâns de 10 licee la nivel național ce vor derula Subactivitatea A5.1: „Pilotarea unor strategii de adaptare curriculară la nivelul
unor licee cu număr ridicat de elevi în risc de excluziune”.
Fiecare din cele 10 licee va beneficia de sprijinul și expertiza a 3 experți dedicați, responsabili cu coordonarea și implementarea noilor abordări metodologice. În mod direct, cel puțin 30 de elevi/liceu aflați în risc de abandon sau excluziune vor beneficia de planuri de învățare adaptate și măsuri de sprijin individualizat.
Acțiunile derulate în perioada următoare în cadrul proiectului RECRED vor urmări trei direcții majore. Mai întâi, se va dezvolta un cadru metodologic dedicat liceelor, conceput să ofere echipelor manageriale instrumentele practice necesare adaptării curriculumului la nevoile elevilor din categorii vulnerabile. În al doilea rând, aceste strategii vor fi testate direct în cele 10 școli pilot, proces coordonat îndeaproape de 30 de experți în pilotare (câte 3 experți repartizați fiecărui liceu). Nu în ultimul rând, proiectul va avea un impact direct asupra elevilor, vizând sprijinirea a cel puțin 300 de tineri (în medie 30 de elevi per liceu), care vor beneficia de intervenții educaționale adaptate pentru prevenirea riscului de excluziune.”
Activitățile de la nivelul școlilor vor debuta odată cu începerea noului an școlar 2026-2027.
Această oportunitate oferă Colegiului Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului acces direct la resurse educaționale inovatoare, formare de calitate și o poziție de pionierat în reformarea învățământului liceal incluziv din Bihor și din România.
Lista oficială cuprinzând cele 10 unități de învățământ selectate la nivel national urmează să fie publicată.
Sursă imagine: FB Colegiul Tehnic Nr. 1 Vadu Crișului