SchoolBit publică în serial câteva dintre textele cuprinse în volumul de rezumate al Simpozionului Județean Partenie Cosma – Impactul inovației și al dezvoltării economice asupra procesului educațional, apărut la editura Didactica Militans a Casei Corpului Didactic Bihor. Coordonatorii volumului sunt directorul colegiului, prof. Daniel Dumitru Negrean, prof. dr. ec. Marcela-Sefora Nemțeanu și prof. dr. ec. Monica Faur, de la Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea. Cititorii au astfel acces, pas cu pas, la contribuțiile cadrelor didactice și ale elevilor participanți la simpozion.
PARCURGEȚI ÎN CONTINUARE UN FRAGMENT DIN CUVÂNTUL INTRODUCTIV AL VOLUMULUI COLECTIV, SEMNAT DE DUMITRU DANIEL NEGREAN, DIRECTORUL COLEGIULUI ECONOMIC „PARTENIE COSMA” ORADEA.
Învățământul românesc a cunoscut modificări substanțiale în ultimele decenii fiind marcat de impactul evoluției tehnologice și economice. Se remarcă un interes crescut în ultimii ani în ceea ce privește dezvoltarea competențelor economice și digitale în rândul elevilor, respectiv nevoia adaptării procesului instructiv-educativ la noile realități prin inovare și adaptare la nevoile pieței.
Simpozionul Județean Partenie Cosma – Impactul inovației și al dezvoltării economice asupra procesului educațional a fost organizat în vederea anticipării celebrării a 100 de ani de învățământ a instituției de învățământ Colegiul Economic „Partenie Cosma” Oradea având ca rezultat final Volumul rezumatelor lucrărilor prezentate. Inspirația principală a acestor lucrări o reprezintă persoana lui Partenie Cosma, un actor important al dezvoltării economiei și politicii românești, contribuind la dezvoltarea sistemului bancar, a sistemului de învățământ și a culturii românești..
Acest proiect are în vedere aducerea împreună a cadre didactice din diverse domenii pentru a pune în discuție metode inovative care concură la formarea de competențe ce contribuie la buna dezvoltare economică locală. Proiectul simpozionului pune în valoare de asemenea schimbul de bune practici în realizarea și dezvoltarea de proiecte europene necesare schimbului de experiență și practicii elevilor în alte țări. Aceste proiecte reliefează importanța cooperării internaționale în formarea elevilor în a fi pregătiți pentru oportunitățiile viitoare și pentru dezvoltarea unei cariere.
Un rol important în inovarea procesului instructiv-educativ subliniat de multe lucrări ale cadrelor didactice este cel al colaborării dintre mediul privat și sistemul educațional. Importanța practicii și a experienței practice în colaborare cu agenții economici se reflectă în buna pregătire în vederea inserției elevilor pe piața muncii.
prof. DUMITRU DANIEL NEGREAN,
director al Colegiului Economic ,,Partenie Cosma” Oradea
CITIȚI TEXTUL INTEGRAL ACCESÂND VOLUMUL ONLINE (PP. 6-7)
Sursă portret Daniel Negrean: fototeca CE „Partenie Cosma”