Publicăm în serial texte înscrise la concursul de eseuri intitulat Tinerii, co-creatori ai educației, organizat de CCD Bihor și ISJ Bihor, inspirat de tema propusă de UNESCO pentru Ziua educației din acest an. Lista completă a premiilor o găsiți AICI.

Colecționari de note mari

În cei unsprezece ani de școală, am învățat să recunosc succesul după o cifră trecută în catalog. O notă mare însemna liniște, una mică – anxietate, indiferent cât am înțeles cu adevărat. Între teste, teze și medii, școala m-a învățat mai degrabă cum să obțin rezultate decât cum să gândesc. Într-un sistem în care performanța se măsoară în zecimi, riscul este ca educația să uite tocmai ceea ce ar trebui să formeze: oameni capabili să înțeleagă, să creeze și să-și găsească locul în viață. În acest context, devine legitimă întrebarea dacă școala de astăzi formează cu adevărat oameni sau doar colecționari de medii mari.

În sistemul școlar actual în România, după ce un elev trece prin toate lecțiile predate de profesor și învățarea pe cont propriu, lucrurile se rezumă la o notă primită dupa o anumită testare scrisă sau orală la clasă. Pentru mine, această notă finală contează mai puțin, pentru că nu reprezintă abilitatea mea de a înțelege acel subiect sau de a rezolva o anumită problemă (totuși, ca element pozitiv, îmi arată că trebuie să dau tot ce pot).

În viața de zi cu zi nu se va întâmpla de fiecare dată asta. Consider că este mai mult o bătălie a consistenței și perseverenței decât obținerea rezultatului final.

Înainte de fiecare testare, în corp se acumulează un nivel de stres datorat anxietății rezultatului. Există o frică de greșeală, de ideea că nu voi putea să arăt că mi-am îmbunătățit punctele slabe sau că mi le-am amplificat pe cele forte. Având un barem stabilit, asta înseamnă că știu pentru școală, nu pentru mine. Dintr-o evaluare generală nu pot să-mi pun pe un piedestal punctele forte și să le fac să strălucească în situații dificile.

Unele materii nu au conexiune cu viața profesională. La școală n-am învățat niciodată să fac ceea ce fac în afara programului școlar. Un exemplu din experiența mea sunt tranzacțiile comerciale: n-am avut nici un mentor în cadrul școlii care să mă învețe să negociez sau să manageriez anumite decizii care să-mi influențeze venitul.

Ideea centrală a UNESCO – tinerii nu sunt doar evaluați, ci implicați – mă duce cu gândul la un sistem de învățare care să implice și elevi care și-au început deja viața pe piața muncii și la proiecte care să aplifice abilitățile ce pot fi valorificate pe piața muncii, la un model de mentoriat care să te îndrume în efortul nesfârșit de a fi mai bun decât ceilalți, dacă asta este ceea ce vrei să faci, la ajutarea reciprocă între elevii care au mai multe experiențe într-un anumit domeniu decât alții. Elevii cu idei să fie lăsați să strălucească și să-i ajute și pe alții să crească împreună.

Pentru mine, notele n-ar trebui eliminate, ci redimensionate, să aibă scopul de a arăta un progres în dezvoltarea elevului. Școala ar trebui să formeze oameni, nu cataloage perfecte. Cu experiența fiecăruia, elevii pot contribui activ la redefinirea succesului educațional.

Ca elev în clasa a XI-a, nu cer o școală mai ușoară, ci una mai relevantă. 

ALEXANDRU LESCHIAN, clasa a XI-a

Sursă portret: fototeca personală Alex Leschian