În cadrul conferinței Profesorul care inspiră,organizată de CCD Bihor, în cadrul proiectului județean Uniți prin sărbatoare, cultură și respect, în parteneriat cu CCD Bihor, doresc să evidențiez rolul importat al profesorului în actul de predare – învățare – evaluare al întregului colectiv de elevi.

Profesorul ocupă un loc important în formarea și dezvoltarea armonioasă a elevului, deoarece rolul său nu se limitează doar la transmiterea unor informații și cunoștințe. Un profesor adevărat îi ajută pe elevi să își descopere calitățile, abilitatile, să aibă încredere în propriile forțe și să își dorească să învețe și să evolueze. Prin răbdare, pasiune și înțelegere, profesorul poate deveni o sursă de inspirație pentru elevii săi.

Un profesor care inspiră nu este neapărat cel care oferă cele mai multe informații, ci cel care reușește să transforme învățarea într-o experiență plăcută și motivantă. El îi încurajează pe elevi să pună întrebări, să își exprime opiniile și să nu se teamă de greșeli. Calitățile unui profesor care inspiră trebuie să fie, în primul rând, corect, pasionat de ceea ce face și răbdător. Atunci când un cadru didactic își iubește meseria, pasiunea sa se transmite și elevilor. Lecțiile devin mai interesante, iar materia este prezentată într-un mod accesibil și atractiv.

Profesorul trebuie să țină cont că fiecare elev are propriul ritm de învățare, propriile dificultăți și propriile interese. Un profesor bun înțelege aceste diferențe și încearcă să îi sprijine pe toți, fără să îi descurajeze, au nevoie să simtă că sunt ascultați și apreciați. Atunci când profesorul creează un climat bazat pe respect și încredere, elevii devin mai curajoși și mai implicați.

Prin comportamentul său, el poate transmite valori precum responsabilitatea, perseverența, respectul, sinceritatea și dorința de a învăța pe tot parcursul vieții.

A educa și a învăța nu înseamnă doar memorarea unor informații. Școala trebuie să contribuie și la dezvoltarea personalității elevului. Profesorul are un rol important în acest proces, deoarece îi poate ajuta pe copii și adolescenți să își formeze propriile opinii și să devină persoane responsabile.

Un profesor care inspiră îi învață pe elevi să gândească, nu doar să reproducă. El îi provoacă să caute soluții, să argumenteze și să privească problemele din mai multe perspective.

Uneori, o încurajare spusă la momentul potrivit poate avea un impact puternic asupra unui elev. Un simplu „Poți reuși!” sau „Am încredere în tine!” poate contribui la dezvoltarea încrederii în sine. De aceea, cuvintele și atitudinea profesorului pot rămâne în memoria elevului mult timp după terminarea școlii.

Relația dintre profesor și elev trebuie să se bazeze pe respect, comunicare și încredere. Un profesor care își cunoaște elevii și le înțelege nevoile poate găsi metode mai potrivite pentru a-i motiva. În același timp, elevul trebuie să manifeste respect față de profesor și să fie implicat în propria educație. O relație pozitivă între profesor și elev poate transforma procesul de învățare într-o colaborare. Profesorul nu trebuie să fie perceput doar ca o autoritate, ci și ca un îndrumător. El poate oferi sfaturi, poate observa talentul unui elev și îl poate încuraja să își urmeze pasiunile.

Profesorul care inspira trebuie sa fie persoana care trebuie sa motiveze elevul prin ceea ce este.

MOTIVAȚIA desemnează ansamblul factorilor care declanşează activitatea omului, o orientează selectiv către anumite scopuri şi o susţine energetic. Motivaţia cuprinde totalitatea elementelor stimulative interne atât a trebuinţelor, impulsurilor de ordin fiziologic cât şi a unor formaţiuni mai complexe dobândite în cursul vieţii ca trebuinţe secundare, interese, aspiraţii, convingeri, ideal, concepţie despre lume şi viaţă. P. Golu susţine că motivaţia este un model subiectiv al cauzalităţii externe.

Componentele motivaţiei sunt cunoscute sub denumirea generică de factori motivaţionali, de motive sau trebuinţe. Dintre aceste componente, în literatura de specialitate sunt menţionate: trebuinţa, impulsul, dorinţa, intenţia, valenţa, tendinţa, aspiraţia şi interesul.

Motivaţia de a învăţa este segmentul primordial al succesului şcolar. Sursele motivaţiei sunt multiple şi complexe. Literatura de specialitate promovează ideea conform cărei factorii intrinseci şi cei extrinseci condiţionează şi influenţează motivaţia pentru învăţare. Motivaţia poate fi definită ca fiind acele mobiluri interioare care direcţionează comportamentul uman. Forţele externe, de orice natură, de asemenea pot influenţa comportamentul, dar, totuşi, esenţialmente, acesta este ghidat şi susţinut de forţele interne ale individului. De regulă, oamenii lucrează mai productiv şi mai intensiv atunci când sunt motivaţi.

Componentele interne ale motivaţiei pentru a învăţa

CURIOZITATEA

În planul învăţării, pentru a descrie dimensiunile cu cea mai mare influenţă asupra reuşitei şcolare, behavioriştii operează cu astfel de termeni ca „recompensă” şi „pedeapsă”. Astfel, comportamentul elevilor poate fi orientat spre realizarea unor acţiuni întru obţinerea remunerării sau întru evitarea.

Comportamentul uman este însă mult mai complex, decât atât. Oamenii sunt, în mod natural, curioşi. Ei caută noi experienţe, „savurează” învăţarea unor subiecte noi, găsesc plăcerea în a rezolva jocurile de puzzle, perfecţionându-şi astfel, dexterităţile şi dezvoltându-şi alte competenţe.  Sarcina majoră a instruirii rezidă în a educa şi a creşte curiozitatea elevilor şi de a o cultiva considerând-o potenţial motiv de învăţare. Oferirea unor stimuli inediţi, dar nu foarte diferiţi de ceea ce ştiu deja elevii, stimulează mult curiozitatea. Prezentarea stimulilor care sunt completamente nefamiliari elevilor poate produce mai curând anxietate, decât curiozitate.

De aceea este necesar să se asigură un echilibru între complexitatea stimulilor şi claritatea acestora. În loc să prezentăm un oarecare fapt sub forma afirmaţiilor categorice, este bine să adresăm elevilor întrebări sau să creăm situaţii-problemă. Acestea vor spori interesul elevilor şi vor alimenta curiozitatea salubră a acestora de a afla mai multe despre subiectul în discuţie. Curiozitatea este un motiv intrinsec de a studia şi, deci, învăţarea nu rămâne a fi dependentă doar de „răsplata” profesorilor.

AUTOEFICIENȚA

Termenul de „autoeficienţă” ar putea fi explicitat prin puterea de a gândi pozitiv. Autoeficienţa este, de fapt, ceea ce psihologii descriu prin „încrederea în propriile forţe” şi „prezenţa convingerii de reuşită”. Abordat din aceste perspective, acest concept poate fi aplicat cu maximă relevanţă motivaţiei de a învăţa. Elevii care au dubii în ceea ce priveşte abilitatea lor de a reuşi nu sunt suficient de motivaţi pentru a învăţa. Divizarea sarcinilor pe secvenţe şi oferirea unor posibilităţi de a obţine succes la etapele timpurii ale învăţării sunt mijloace prin care se dezvoltă încrederea în sine a elevilor.

Autoeficienţa are patru surse de bază: realizarea performanţelor, experienţa indirectă, persuasiunea verbală şi starea psihologică.

Realizarea performanţelor sunt situaţiile în care elevii au avut succes şi amintirea acestora, în continuare, îi sporesc autoeficienţa. Experienţa indirectă apare atunci când elevul conştientizează rolul unui model de succes (permanent sau situaţional) şi încearcă să adopte comportamente sau atitudini ale acestuia. Persuasiunea verbală este secvenţa în care intervine cineva încercând să convingă elevului că este capabil să realizeze cu succes sarcina respectivă.

Sursa finală posibilă a autoeficienţei este starea psihologică – acele sentimente şi trăiri interioare care „asigură” elevul de iminenţa eşecului sau de obţinerea succesului. De exemplu, un elev se poate simţi rău (fizic) atunci când are de susţinut un examen. În aceste condiţii, profesorul nu poate întreprinde prea multe acţiuni cu scopul de a ameliora starea elevului. În schimb, în viitor, el ar putea propune elevului respectiv anumite exerciţii de relaxare înainte de probele de evaluare sau chiar un training de desensibilizare şi depăşire a anxietăţii şi fricii.

ATITUDINILE

Atitudinea este, în realitate, o comoditate iluzorie. Şi asta pentru că, de cele mai dese ori, atitudinile sunt iscusit menajate sau disimulate. Deseori, între atitudine şi comportamentul ostentativ nu există congruenţă. De exemplu, un elev oarecare poate avea o atitudine negativă faţă de un anume profesor, dar întâlnindu-se cu acesta se comportă respectuos, manifestând o „atitudine binevoitoare”, ceea ce nu ar manifesta şi în discuţie cu fratele.

Pentru profesor, este foarte important să cunoască care este atitudinea elevilor săi, cu referire, în special, la conţinutul disciplinei.

Modificările spre bine a atitudinii elevului se pot realiza prin următoarele modalităţi: oferind un mesaj persuasiv şi bine argumentat, modelând şi / sau încurajând comportamentele dezirabile şi pertinente, inducând disonanţă între componentele cognitive, afective şi comportamentale ale atitudinilor. Dacă unui elev i se sugerează să realizeze o anumită acţiune care este absolut contrară atitudinii acestuia, va urma, cu siguranţă, o modificare de esenţă a atitudinii de până acum.

NECESITĂȚILE

Necesităţile unui elev diferă enorm de cele ale altora. Clasificarea cea mai notorie şi mai des utilizată este ierarhia necesităţilor realizată de A. Maslow, care le împarte pe cinci niveluri distincte: (1) nevoile fiziologice, (2) nevoia de siguranţă, (3) nevoia de dragoste şi afiliere, (4) nevoia de stimă şi apreciere, (5) nevoia de auto-actualizare.

Atunci când sunt satisfăcute necesităţile de la un nivel mai inferior, necesităţile care influenţează comportamentul, cu pregnanţă, sunt cele de la nivelul imediat următor. Elevii nu ar fi pregătiţi să înveţe, dacă nu şi-ar satisface nevoile de la nivelurile inferioare, fiind, de exemplu, flămânzi. Scopul final al educaţiei ar consta în structurarea activităţilor astfel încât realizarea acestora să conducă la satisfacerea necesităţilor de la nivelurile superioare.

COMPETENȚA

Competența este în corelaţie directă cu autoeficienţa. Fiinţele umane simt plăcere colosală atunci când fac ceva foarte bine. Doar succesul, însă, nu este suficient pentru unii elevi. Profesorul trebuie să ofere elevilor care au carenţă a sentimentului de autoeficienţă nu doar situaţii în care aceştia ar obţine succes, ci de asemenea, să le creeze oportunităţi de a-şi asuma sarcini provocatoare pentru a demonstra sie însuşi că le pot realiza cu succes.

Filozofia competenţei este simplă: daţi cuiva un peşte şi va avea ce mânca o zi, învăţaţi-l să pescuiască şi va mânca o viaţă. Suportul colegilor, părinţilor şi profesorilor, respectul şi încurajarea acestora sunt foarte importante pentru elevi, în special, în încercarea lor de a dobândi anumite competenţe.

ATENȚA

Deseori, este mult mai uşor să captăm atenţia elevilor la începutul lecţiei. Menţinerea acesteia pe parcursul întregii lecţii este o artă – o provocare pentru profesor. Este cazul să oferim elevilor o varietate de prezentări şi demonstrări realizate cu ajutorul mijloacelor audio-video, discuţii în grupuri, dezbateri etc.

De asemenea, suportul de curs dat elevilor îl elaborăm într-o altă manieră: mărime diferită, culori variate, scheme, tabele etc.

RELEVANȚA

Este unanim acceptat faptul că ceea ce este familiar elevilor se însuşeşte cu o mai mare sârguinţă. Pentru profesori este dificil să concorde conţinuturile cu interesele şi necesităţile tuturor elevilor. De aceea este important să se stabilească acele „interese comune” ale întregii clase de elevi, iar relevanţa o vor percepe fiecare în mod individual.

Instruirea este relevantă pentru elevi atunci când are tangenţe cu experienţele elevilor. Metaforele, analogiile şi relatările unor întâmplări prezintă relevanţă majoră pentru elev, acestea se apropie mai mult de modul lor de viaţă, ajutându-i să înţeleagă informaţia şi conceptele noi.

ÎNCREDEREA

Pentru dezvoltarea încrederii în sine, propunem următoarele sugestii: Creaţi elevilor aşteptări pozitive în ceea ce priveşte obţinerea succesului. Divizaţi scopurile complexe în secvenţe mai mic. Este mult mai uşor să cari un sac cu cărţi dacă împarţi cărţile în teancuri a câte 5. Oferiţi elevilor posibilităţi de a obţine succese. Elevii câştigă o încredere mai mare în sine dacă li se acordă asistenţă suficientă pentru a realiza sarcina pe care nu o pot executa fără ajutorul cuiva. Acordaţi-le elevilor posibilitatea de a-şi controla într-o măsură anumită propria instruire. Ajutaţi-i să înţeleagă că învăţarea este o consecinţă directă a eforturilor depuse de ei.

SATISFACȚIA

Satisfacţia elevilor poate fi intensificată prin celebrarea reuşitelor. Recunoaşterea succeselor elevilor, atât în public, cât şi în particular, consolidează comportamente şi atitudini care au asigurat obţinerea succesului. În continuare, elevii vor tinde să procedeze în mod similar sau chiar mai elaborat, având scopul de a reuşi din nou.

Uneori satisfacţia elevilor este intensificată de comparaţia pe care o fac elevii a reuşitelor proprii cu cele ale colegilor („a făcut ca mine sau mai bine decât mine ?”). Atunci când remarcă o atare situaţie, profesorul trebuie să menţioneze faptul că rezultatele învăţării sunt individuale şi trebuie să corespundă aşteptărilor personale.

Câteva sugestii pentru a motiva elevii

Explicaţi!

Studii recente demonstrează că elevii sunt mai puţin interesaţi de participare sau evaluare, deoarece nu înţeleg ce trebuie să facă sau ce ar trebui să facă. Profesorii ar trebui să acorde mai mult timp explicării: de ce învăţăm ceea ce învăţăm; de ce o anumită abordare / teorie / activitate este importantă, utilă şi interesantă.

Remuneraţi!

Elevii care nu au încă consolidat un set motivaţional intrinsec de a învăţa pot fi ajutaţi prin motivaţie extrinsecă – remunerarea (psihologică sau materială). Decât să blamăm şi să criticăm distructiv un oarecare comportament sau răspuns neadecvat, remuneraţi comportamentele corecte şi răspunsurile bune.

Umanizaţi-vă acţiunile şi comportamentele!

Elevii sunt mai motivaţi să comunice cu profesorii care sunt mai „umani” şi cărora pare să le pese de ei, de interesele şi scopurile lor. Profesorii pot „apropia” elevii povestindu-le diverse istorioare din viaţa personală, recunoscându-şi greşelile pe care le-au făcut când erau copii sau chiar fiind adulţi deja.

O astfel de personalizare a relaţiei profesor – elev îi ajută pe aceştia să perceapă profesorii ca fiinţe umane apropiate, ci nu ca figuri autoritare şi neplăcute. Discutaţi cu elevii şi în afara orelor de curs. Interesaţi-vă care le sunt planurile de viitor, ce şi-ar dori să devină, unde intenţionează să se odihnească în vacanţă etc.

Implicaţi elevii în activităţi!

Unul din factorii majori ai motivaţiei este implicarea elevilor în propriul proces de instruire. Citindu-le sau prezentându-le subiectul fiind postat în faţa clasei nu sunt metodele cele mai eficiente de predare. Este mult mai bine să implicaţi elevii în diverse activităţi: situaţii-problemă, discuţii în grup, studiu de caz.

Predaţi inductiv!

Cercetătorii susţin că prezentarea mai întâi a concluziilor, iar apoi oferirea exemplelor lipsesc elevii de plăcerea de a descoperi noul în mod individual. De ce nu aţi prezenta mai întâi exemplele, iar apoi să le solicitaţi elevilor să generalizeze cele prezentate şi să elaboreze concluzii ?

Astfel, veţi spori interesul elevilor şi le veţi menţine interesul pe tot parcursul activităţii. Mai mult decât atât, asemenea activităţi contribui mult la dezvoltarea abilităţilor de analiză şi sinteză.

Satisfaceţi nevoile elevilor!

Satisfacerea nevoilor este o metodă primară de menţinere a interesului elevilor şi a stării lor de bine. Identificaţi nevoile cele mai importante pentru fiecare elev şi încercaţi să ţineţi cont de asta.

Utilizaţi emoţiile pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia!

O memorie bună şi de lungă durată este în relaţie directă cu starea emoţională trăită de subiect în momentul memorării, susţin psihologii. Astfel, elevii învaţă mai bine atunci când învăţarea este „acompaniată” de emoţiile plăcute. Utilizaţi umorul, atunci când e cazul, dar nu exageraţi. Stabiliţi relaţii pline de afecţiune atât între dvs. şi elevi, cât şi între colegi.

În concluzie, profesorul care inspiră este acel profesor care reușește să lase o amprentă pozitivă asupra elevilor săi. Prin pasiune, răbdare, empatie și profesionalism, el poate transformă educația într-o experiență care contribuie la formarea unor oameni încrezători și responsabili.

Un profesor adevărat nu oferă doar lecții, ci deschide drumuri. El îi ajută pe elevi să creadă în propriile capacități și să înțeleagă că fiecare efort depus astăzi poate contribui la viitorul lor. De aceea, profesorii care inspiră sunt oameni care pot schimba destine prin educație, prin exemplul personal și prin încrederea pe care o oferă celor pe care îi îndrumă.

La activitatea Profesorul care inspiră, organizată de CCD Bihor și ISJ Bihor, cu ocazia Zilei Educației, și-au adus concursul numeroase cadre didactice de la unități școlare din municipiu și județ, dintre care îi amintim pe următorii profesori: Fechete Adriana, Pop Daniela Stefania, Mihalache Mihaela, Simionaș Briana, Trifan Georgiana, Filip Ioana, Modog Daniela, Hoble Emilia, Gîrdan Valentina, Madar Diana, Bene Dorina, Șerban Bogdana, Malița Gârz Eliza, Lukacs Maria Daniela, Popa Diana, Paul Cosmina, Gherman Gabriela Drugaci Alina-Bianca, Cherman Mihaela Lăcrămioara, Horaniț Alina, Goron Raluca, Lăzuran Rahela, Oros Anca, Brazdău Mariana, Cruceru Loredana, Sass Tabita, Oros Diana, Molnar Romina, Lăsconi Georgiana, Ardelean Mădălina și Raț Raul, Ioana Căbău.

BIBLIOGRAFIE

Bonchis, E. (1998), Copilul și copilăria, o abordare psiho-pedagogica, Ed. Imprimeria de Vest, Oradea

Bonchis, E. (2006), Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Oradea

Cerghit,I. (1976), Metode de învățământ, Ed. Didactica

Comănescu, I. (2003), Prelegeri de didactică școlară, Ed. Imprimeria de Vest Oradea

Culea, L. (2009), Aplicarea noului curriculum pentru educația timpurie – o provocare?, Ed. Diana, Pitești

Debesse, M. (1970), Psihologia copilului de la naștere la adolescență, E. D. P. București

Dima, S. (1997), Copilăria – fundament al personalității, Ed. Didactică și Pedagogică, Bucuresti

Lazăr Vlăsceanu, apud Ionescu, M., Radu, I. (2001), Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași

Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași

Ionescu, Miron; Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca

UNESCO, Reimagining our futures together: A new social contract for education, UNESCO, Paris, 2021

Delors, Jacques et al., Learning: The Treasure Within – Report to UNESCO of the International Commission on Education for the Twenty-first Century, UNESCO, Paris, 1996

prof. ALINA VIORINA HORANIT,

C.S.E.I. Orizont Oradea