Participă la un studiu despre inteligența artificială în educație!

Cadrele didactice din învățământul preuniversitar care predau la clasele V-XII sunt invitate să completeze un chestionar online dedicat modului în care profesorii gestionează integrarea instrumentelor bazate pe inteligența artificială în procesul educațional. Invitația aparține Mariei-Diana Moldovan.

Student doctorand în drept, la specializarea Dreptul noilor tehnologii, în cadrul Școlii Doctorale de Drept a Universității Ecologice din București, Maria-Diana Moldovan este și student în cadrul Departamentului de Pregătirea Personalului Didactic al UMFST „G.E. Palade“ din Târgu Mureș, avocat definitiv în cadrul Baroului Mureș și cadru didactic asociat al aceleiași universități, la Facultatea de Economie și Drept, Departamentul de Drept și Administrație Publică.

După cum precizează inițiatoarea, studiul are o dublă relevanță. Pe plan practic, analizează modul în care metodele de predare și evaluare se adaptează noilor tehnologii. Pe plan teoretic, va fundamenta cercetarea doctorală privind protecția drepturilor fundamentale în era digitală, inclusiv a dreptului la educație.

Timpul estimat de completare a chestionarului este de aproximativ 5-7 minute. Cercetarea este anonimă, iar datele vor fi prelucrate exclusiv agregat, în conformitate cu normele etice și de protecție a datelor.

Chestionarul poate fi accesat la adresa: https://forms.gle/4ez1SzLNHdNRrbZHA

Free stock image

Leave a Reply