În clasa a VI-a, în prima bancă, stătea un băiețel firav, cu breton și ochelari mari, în spatele cărora te urmăreau atent și constant doi ochișori adumbriți de gene lungi. Privirea însă era pătrunzătoare, foarte serioasă, niciodată ghidușă sau complice, nici chiar când răspunsurile erau corecte.

Și erau corecte întotdeauna! Toate!

Cămașa albă și impecabilă rămânea albă și impecabilă până la ultima oră de curs. În timpul discuțiilor din pauze, băiatul oferea informații scurte și precise, mi se părea reținut, aproape sibilinic. Știam că îl cheamă Andrei Rusu.

În clasa a IX-a, în prima bancă nu mai stătea un băiețel firav… Stătea adolescentul Andrei Rusu, tot în cămașă albă și cu ochelari, dar cu o VOCE pe care nu ezita să și-o facă auzită prin opinii pertinente, argumente logice și îndrăznețe, gândire pătrunzătoare, rafinament și nuanțe verbale.

Bătăios intelectual, tenace, cu lecturi multiple, cu o cunoaștere a limbii engleze ce depășea cu mult nivelul clasei și al manualului, Andrei străbătea cu mintea spații necunoscute de cei din jurul lui, de mine, bănuite doar.

În clasa a X-a, același adolescent din prima bancă și îmbrăcat în cămașă albă dorea competiție.

Eu ezitam. Nu-l cunoșteam…

Am lucrat amândoi pentru Olimpiada de limba engleză în fiecare zi. Temători și circumspecti la început, am ajuns cu Andrei să preluăm gânduri, gesturi și jumătăți de frază unul de la celălalt, ca două vase comunicante, alcătuind un tot.

A fost o experiență unică prin complexitatea ei: suflet și minte, sensibilitate și forță, încredere reciprocă și, mai presus de toate, spiritul clar și luminos al lui Andrei a țâșnit și s-a ridicat spre înalt, plutind liber.

Prof. SORINA COMȘA