Partener BNR în educație financiară

Liceul Teologic Romano-Catolic „Szent László”  a devenit partener al Băncii Naționale în domeniul educației financiare.

Această unitate de învățământ preuniversitar din Oradea consideră că educația financiară a tinerilor este o misiune pentru îndeplinirea căreia se bucură de sprijinul unor instituții cunoscute și recunoscute ale vieții economice și financiare. La începutul acestui an școlar, liceul a încheiat un acord de parteneriat cu Banca Națională a României (BNR), al cărui scop este implementarea în comun a unor proiecte care vizează educația financiară a elevilor și profesorilor.

În cadrul proiectului încheiat între Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László și BNR, prin care școala noastră a devenit partener în educația financiară al BNR, am organizat o serie de activități dedicate claselor IX-XI, prin care elevii și profesorii au avut posibilitatea să se familiarizeze cu unele concepte de bază din sectorul financiar și bancar.

Activitățile au fost ținute online, pe platforma Zoom. Prezentările profesioniste susținute de doamna Gabriela Chișe, responsabil cu activitatea de comunicare şi educaţie financiară a Agenției Bihor, au stârnit interesul elevilor față de noțiunile financiare prezentate: istoria leului și a BNR-lui, rolul Băncii Naționale în economia țării noastre, modalitățile de plată, economisirea și importanța acesteia, inflația.

Datorită activităților interactive, a materialelor realizate profesional și a utilizării unui limbaj adecvat nivelului de dezvoltare al fiecărei clase, elevii au participat cu plăcere la webinariile organizate, exprimându-și dorința de a continua acest proiect și în viitor.

Profesoarele de economie Andrea Albert și Krisztina Csiger au spus că feedback-ul elevilor confirmă rațiunea proiectului. Fiecare clasă a afirmat că, prin intermediul activităților organizate, și-a îmbogățit cunoștințele în domeniul financiar acumulând informații interesante și utile. Printre altele, s-a dezvăluit de ce moneda românească se numește „lei” (leu) și nu „român” așa cum a fost planificat inițial. Au mai aflat că prima monedă românească ce poartă inscripția „Leu” a fost emisă în 1870 și este o monedă de 1 leu.

Doamna Gabriela Chișe a mai menționat că Banca Națională a României, înființată în 1880, este una dintre cele mai vechi 20 de bănci centrale din lume.

Printre curiozități s-a numărat și bancnota de 2.000 de lei emisă în 1999, care a fost emisă cu ocazia eclipsei totale de soare, și a fost prima bancnotă europeană având ca materie primă plasticul.

Elevii au fost deosebit de interesați în a afla care sunt factorii economici generatori ai inflației, dar și care sunt efectele negative ale acestui fenomen. Totodată au considerat foarte utilă prezentarea despre oportunitățile de economisire.

Testimoniale

Cu privire la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, elevii au făcut diverse aprecieri.

„Mi-a plăcut foarte mult prelegerea despre economisire, am început să mă gândesc cum și din ce surse aș putea să-mi pun bani deoparte” (Bánhidi Lóránd, IX A).

„Mi-a plăcut acest proiect, pentru că doamna Gabriela Chișe a explicat clar și, prin urmare, am rămas cu multe informații utile. Sunt foarte bucuros că am putut să particip” (Újfalusi Richard, X A).

„Exemplele practice au fost foarte utile. Am înțeles mai bine inflația din explicațiile primite și din calculele specifice făcute în timpul webinar-ului” (Molnár Balázs XI.A).

„Fiecare prezentare a fost interesantă și interactivă. Limbajul folosit de specialist a fost ușor de înțeles.” (Szeghalmi Krisztina, XI A).

„Prezentările au fost foarte interesante și au fost mai ușor de înțeles prin videoclipurile și graficele utilizate.” (Lázár Alexandra, X A)

Cooperarea dintre Banca Națională a României și Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László va continua pe tot parcursul anului, mai multe clase afirmând că ar dori să mai participe la astfel de activități în cadrul orelor de dirigenție sau la orele de specialitate.

Doamna profesoară de economie Tünde-Ilona Kele, inițiatoarea acestei colaborări, consideră că, actualmente, conștientizarea financiară, cunoașterea instrumentelor și serviciilor bancare sunt o parte integrantă a educației pentru viață, la fel de importante precum înțelegerea lecturii sau calculul, așa că Liceul Teologic Romano-Catolic Szent László continuă să acorde prioritate unor astfel de proiecte. Organizatorii speră că, după ameliorarea situației epidemiologice, elevii liceului vor putea vizita personal filiala Băncii Naționale a României din Oradea pentru a-și extinde în continuare cunoștințele în domeniul financiar.

Cu acest prilej, ținem să mulțumim Băncii Naționale și doamnei Gabriela Chișe pentru oportunitatea de a participa la acest proiect și pentru profesionalismul cu care s-au derulat activitățile menționate mai sus.

prof. ec. ALBERT EMESE ANDREA

prof. ec. KELE TUNDE ILONNA

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s