Centenarul duhovnicului de la Mănăstirea Recea

Silviu Cornel Iovan s-a născut la 26 iunie 1922, în Husasău de Criș, Bihor, în familia preotului ortodox Gavril Iovan, participant la Marea Adunare de la Alba Iulia.

Preot în Surduc (1918-1920), Husasău de Criș (1920-1941), Fughiu (1941-1956) și învățător la Școala din Săbolciu, părintele Gavril Iovan și soția sa, Maria Teaha, au fost binecuvântați cu opt copii, din care șase au rămas în viață: Minerva, căsătorită cu preotul din Ianculeşti Gh. Munteanu; Tiberiu, căsătorit cu Aurora Dronca, fiica preotului din Ianoşda; Viorica, căsătorită cu preotul Ghe. Laurenţiu; Aurel, mort în 1957; Victoria, căsătorită cu preotul din Sărand Iosif Bonta şi Silviu Cornel, devenit ulterior arhimandritul Ioan Iovan şi duhovnicul de la Vladimireşti şi Mănăstirii Recea.

Silviu Cornel Iovan a urmat primele trei clase primare în satul natal, apoi, între anii 1934-1942, a frecventat cursurile Liceului Emanuil Gojdu, devenit, după cedarea Ardealului, Liceul Szent Laszlo din Oradea. S-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, după încheierea războiului, în anul trei de studii, a fost numit secretar al facultății și profesor la școala de cântări bisericești. În anul 1946 și-a susținut examenul de licență la Sibiu, absolvind și Seminarul Pedagogic Universitar de doi ani de la Cluj. În același an, Silviu Cornel s-a înscris la doctorat la catedra de dogmatică a părintelui Dumitru Stăniloaie, în paralel frecventând și cursurile Facultății de Drept de la Cluj.

Fiu duhovnicesc al lui Arsenie Boca, acesta îl invită pe tânărul Silviu Cornel să se călugărească. Pe data de 26 mai 1948, a fost hirotonit, de către Episcopul Ortodox al Oradiei Nicolae Popoviciu, ca diacon celib. Până la data arestării, 30 martie 1955, a slujit la Mănăstirea Vladimirești, fiind duhovnicul acestei instituții monahale. În contextul prigoanei ateiste, predicile părintelui Ioan Iovan, care atrăgeau până la 30.000 de credincioși, au deranjat autorităților comuniste. Mai mult, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a transmis o circulară către eparhii pentru a limita afluența spre Vladimirești.

Părintele a semnat pe 25 ianuarie 1955 un memoriu de protest. „[…] Ieșiți și scoateți Biserica din «căldicel». […] ori ne judecați, ne condamnați și pe urmă, după cum ați mărturisit, «puneți mâna pe telefonul securității» și «veniți cu tancul» să asemănați Vladimireștiul cu pământul”, atrage atenția părintele Ioan Iovan în Memoriu. La nicio lună, pe 21 februarie 1955, părintelui i se transmite Sentința de caterisire și excludere din monahism. Lucrurile nu s-au oprit aici, în noaptea de 29 spre 30 martie 1955, trupele de securitate au invadat Mănăstirea Vladimirești arestându-l pe părintele Iovan, și parte din măicuțe.

A fost încarcerat la Penitenciarul Galați, apoi închis în subsolul Ministerului de Interne. „Din cauza frigului și a curentului din celulă, mi-am pierdut toți dinții buni”. Pe 5 decembrie 1955, Tribunalul Militar Teritorial București a pronunțat Sentința nr. 1655, condamnându-l, inițial, la muncă silnică pe viață pentru favorizare la crimă de acte de teroare. În descrierea faptei se menționează că „Iovan Corneliu Silviu, preot la Mănăstirea din Tudor Vladimirescu, și-a manifestat ostilitatea sa față de regim prin predicile și cuvântările pe care le ținea […], fie în mod fățiș, fie folosind cuvinte cu două tăișuri […]”.

La Penitenciarul Galați, contractează TBC ganglionar, iar din cauza mizeriei și frigului, i-au crăpat mâinile la os. Părintele Ioan și-a cusut pe spatele maieului antimisul, ceea ce timp de 12 ani, cât a stat închis, i-a permis să slujească Sfânta Liturghie zi de zi. „Nu a lipsit nici o zi să oficiez Sfânta Liturghie. Cu ajutorul plantoanelor (deținuți de drept comun), primeam o sticluță de culoare închisă pe care scria vin tonic, care în realitate conținea vin adus clandestin de aceștia. Antimisul îl aveam cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente din ebonită, sfințită”, a mărturisit părintele. A fost transferat la Văcărești, apoi la Jilava, după care ajunge și la Gherla. Înainte de eliberare, a mai trecut prin închisorile de la Bacău și Aiud.

Pentru a-și proteja familia de la Oradea, s-a stabilit la București, aici s-a bucurat de sprijinul inginerului Maria Chichernea, actualmente stareţa Cristina Stravofora. În urma unui memoriu, i s-a ridicat caterisirea pe data de 26 iunie 1979. Astfel, părintele Ioan Iovan a fost trimis la Mănăstirea Cernica, slujind aici o dată pe săptămână. Mai apoi, a slujit 12 ani la Mănăstirea Plumbuita. În toamna anului 1991, i se deschide o nouă cale: întemeierea Mănăstirii Recea, din comuna Ungheni, lângă Târgu Mureș.

A plecat la cele veșnice la data de 17 mai 2008.

Acest medalion a fost realizat de dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf al Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.

Sursă imagine: fototeca Muzeului Țării Crișurilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s