În luna iunie a.c., Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal a susținut mai multe ateliere de vară dedicate copiilor din clasele primare și gimnaziu. Acestea vor avea loc până la finele lunii august și cuprind activități prin care copiii deprind noțiuni utile și interesante, prin metode de educație alternativă.
Obiectivele principale ale acestor activități sunt apropierea copiilor de muzeu, dezvoltarea de abilități de socializare și comunicare, petrecerea timpului liber într-un mod activ și benefic pentru dezvoltarea intelectului copiilor.
La atelierele care s-au derulat între 20 iunie și 8 iulie, respectiv Cetatea în culori, Curiozități despre plante, Treasure Hunt, Curs practic de inițiere în tainele restaurării și Lego Young Engineers, s-au înscris și au participat peste 230 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani.



În continuare sunt programate următoarele cursuri și ateliere:
Curiozități despre plante – 19 iulie și 23 august 2022
Treasure Hunt (Vânătoare de comori) – 19 iulie și 23 august 2022
Să ne împrietenim cu dragonul-bărbos – 20 iulie 2022
Stiluri, teme și tehnici picturale în creația artiștilor plastici din Oradea (1860-1940) din colecția Muzeului Țării Crișurilor Oradea sau cursul Stiluri, teme și tehnici în pictura europeană (sfârșitul secolului al XIV-lea – începutul secolului al XX-lea) din colecția Muzeului Țării Crișurilor Oradea– 26 iulie și 16 august 2022
Lego Young Engineers – 27 iulie 2022
Ateliere de cusut pe etamină – 4 august 2022
Ateliere de turtă-dulce – 8 august 2022
Atelier de prezentare interactivă de arme din dotarea armatei române în perioada celor două războaie mondiale, aflate în patrimoniul Filialei Oradea a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” – 16-19 august 2022
Ateliere de împletit brățări – 18 august 2022.
Detalii despre aceste activități găsiți la ACEST LINK.
Înscrierile se fac la tel. 0772 081 499.
Sursă imagini: fototeca Muzeului Țării Crișurilor