Prin donații, prin voluntariat sau înotând, evenimentul Swimathon Oradea, ediția a zecea, a dovedit din nou că Bihorul este format dintr-o comunitate de oameni dornici să producă schimbări bune și să se dezvolte.
46 de echipe de înotători formate din familii, prieteni, copii, membri de club, colegi de muncă sau amici, ori antreprenori, cu toții s-au aliniat la start și au făcut valuri de bine la ediția aniversară Swimathon Oradea. Mai bine de 900 de susținători au fost prezenți la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu pentru susținerea înotătorilor și pentru a fi parte din magia evenimentului caritabil. Bihorenii s-au întâlnit la Swimathon Oradea și au demonstrat din nou că lucrurile se mișcă dacă se fac valuri pentru cauzele înscrise în competiția caritabilă.
Datorită mobilizării comunității s-au strâns peste 200.000 lei din donații individuale și sponsorizări ale companiilor. Sumele de bani merg spre susținerea a 15 cauze prin intermediul cărora vor fi posibile schimbări în bine în comunitatea bihoreană.
Provocării de a strânge cele mai multe fonduri i-a răspuns cel mai bine grupul de inițiativă, coordonat de Marius Meșteru, care a strâns peste 73.000 lei, pentru cauza „O ajutăm pe Andreea să meargă din nou”. Cele mai multe lungimi de bazin au fost efectuate de echipa Crișul Oradea 2, care a reușit să înoate 74 de lungimi de bazin în cele 40 de minute alocate, în sprijinul proiectului „Trăiesc, învăț, descopăr cu sprijinul tău!” al Asociației Down Oradea. Pentru aceste două performanțe, din fonduri proprii, Fundația Comunitară Oradea va suplimenta donațiile adunate pentru aceste cauze cu câte 1.000 lei.
Pentru a oferi șansa fiecărei cauze să-și atingă obiectivele financiare, se mai pot efectua donații până la data de 10 octombrie 2022.
http://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte/
CONTACT:
Claudia Abrudan
Director Executiv Fundatia Comunitara Oradea
Tel. 0743 295486
Sursă imagine: fototeca Fundației Comunitare Oradea