După cum ați putut afla deja, Andrei Ovidiu Petrache, elev al Colegiului Național Teodor Neș din Salonta, a câștigat Premiul I la secțiunea Elevi din clasele IX-X, din cadrul instituțiilor școlare din afara Franței, la ediția din acest an a Concursului internațional de poezie în limba franceză Poésie en liberté. Așa cum v-am promis, revenim cu un portret al lui Andrei Ovidiu Petrache, într-un text par lui-même, despre autor și preocupările sale.

Andrei este pregătit la Limba franceză de profesoara Anca Fustos, iar la Limba română de profesoara Roxana Ilieș.

De unde pasiunea?

Pasiunea mea pentru poezie își are rădăcina în copilăria-mi timpurie, atunci când îl admiram pe fratele meu mai mare, acum student în Cluj-Napoca, în momentele sale de creație lirică. Fratele meu, Remus, a urmat cursurile Colegiului Național Teodor Neș din Salonta și pot spune că am fost colegi de școală o vreme, el fiind cu șase ani mai mare. Remus a fost, în ultimul an de liceu, olimpic național la Matematică și olimpic național la Lingvistică, motiv pentru care era pasionat de arhitectura cuvintelor și de algoritmii limbajului scris, în special mare iubitor și creator de poezie. El a reușit să pregătească o carte de poezii intitulată „Poeziometrie”, care încă așteaptă în sertar lumina tiparului. Uitându-mă la el cum compune zilnic poezii, unele adresate chiar mie și părinților, am fost cuprins de această dorință de a compune poezii vibrante, emoționante. Așa comunic acum cu el…

Sursa de inspirație?

În primul rând, emoția interioară. Adolescența reprezintă izvorul nesecat de inspirație al tuturor poeților. Apoi familia, natura, relațiile interumane și colegii, prietenii, micile căderi ale vieții și idealurile mereu în schimbare, frământările primei iubiri…

În ceea ce privește Concursul de poezie de la Paris, Poesie en liberte 2022, sursa de inspirație a fost o adevărată provocare deoarece temele de concurs, în număr de șapte, au fost prestabilite de organizatori. Așadar, pe aceste teme prestabilite de organizatori am compus mai multe poezii în limba franceză.

Poezia câștigătoare a Premiului întâi se intitulează Vivre avec la joie du jeu și a fost compusă în varianta originală, în limba română, sub titlul Trăiește viața cu bucuria unui joc, cu mai bine de o jumătate de an înaintea înscrierii mele în Concursul internațional de poezie de la Paris.

După înscrierea în concurs, timp de o săptămână am tradus poezia în limba franceză și am lucrat asiduu la patru variante ale formei finale înscrise în concurs, potrivit temei cerute de organizatorii francezi. Lirismul francez se aseamănă cu lirismul românesc, dar există o exigență deosebită a compoziției rimei și a melodiei versificației impuse de tonalitatea și vibrația limbii franceze. Au urmat alte săptămâni de  muncă în care am compus pe teme prestabilite alte șase poezii, direct în limba franceză. Criteriile și regulile de participare au fost deosebit de riguroase.

De unde performanța?

În primul rând, din emoția mea interioară: iubesc tot ce este frumos, liniștit, echilibrat, altruist și sincer.

În al doilea rând, din foarte multă muncă: poezia reprezintă 33% inspirație, 33% cunoaștere a limbii în care scrii și 33% muncă asiduă. Procentul de 1% care formează întregul este o atingere a Divinității. Dar performanța este dată de lectură, foarte multă lectură… Citesc multă poezie și sunt absorbit de creația lui Nichita Stănescu, Labiș, Radu Gyr, Coșbuc, Mihai Eminescu. Ascult multă muzică în limba franceză și iubesc versurile interpretate de Alain Barriere, Charles Aznavour și Joe Dassin.

Ce m-a determinat să scriu poezie?

Tocmai faptul că mă pot număra printre poeți – o specie boemă pe cale de dispariție. Este o provocare într-o lume care promovează consumul imediat, palpabil și valorile superficiale.

Dar este o provocare frumoasă și nobilă. Poezia, chiar dacă în mod oficial este ignorată sau blamată de orgoliile de tot felul sau de ignoranța societății de consum este ca picătura de ploaie: toată lumea o simte și îi recunoaște rostul. Nu poți trăi fără poezie și, cred eu, fiecare om a citit măcar o poezie și a compus cel puțin un vers în viața lui. Poezia se cântă, se plânge, se oferă cadou, străpunge și mângâie. Mesajul meu pentru adolescenții din România este unul simplu: citiți măcar o poezie pe zi – pe telefon, pe hârtie, pe calculator, oriunde și oricum. Apoi, dacă sunteți triști și nu vă mângâie nimeni, nu vă ascultă nimeni, nu vă înțelege nimeni – scrieți-vă poezia!

Dacă sunteți bucuroși și n-aveți cu cine să vă bucurați – scrieți-vă poezia!

Viața este o poezie și trebuie să rămână așa!

ANDREI OVIDIU PETRACHE

Sursă imagini: fototeca personală Andrei Petrache