Joaca a devenit competiție

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au selectat câștigătorii celei de-a 17-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. În acest an a fost acordată finanțare pentru 205 de proiecte de artă și sport și un număr de 592 de sportivi și artiști. Din Bihor au câștigat finanțare opt tineri. Vă prezentăm în continuare un autoportret al orădencei Anastasiei Maria Bako, practicantă a înotului de performanță, fostă elevă a CN Mihai Eminescu. Anastasia a intrat în atenția Programului MOL de promovare a talentelor în timp ce înota sub culorile CS Crișul, antrenată de prof. Cristina Madau.

Mă numesc Anastasia Bako, am 16 ani și practic înotul de la 6 ani. Părinții mei și-au dorit să fac un sport pentru a mă dezvolta armonios, atât fizic, cât și mental, dar și pentru a-mi consuma energia prea mare pe care o aveam.

Îmi aduc aminte de primul contact cu apei, la primul instructor. Nu îmi plăcea apa defel, fiindcă îmi era frică de ea, eram îngrozită când vedeam apa peste nivelul meu și din această cauză refuzam să o ascult pe dra Angela (primul meu instructor de înot). Am făcut doar câteva ore de înot, fiindcă refuzam în mod constant să mai revin la piscină.

După un an părintii m-au dus la o altă piscină cu un alt antrenor, Remus Oros, unde am inceput sa-mi fac prieteni. Chiar daca apa mă speria în continuare, reveneam la bazin din pricina prietenilor. Între timp, joaca dintre mine și copiii s-a transformat în competiție și astfel, încet-încet, am descoperit că mă pasionează acest sport și doresc să devin tot mai bună.

Am început să câștig medalii la concursuri naționale și internaționale, iar acest lucru m-a determinat să muncesc tot mai mult.

Le sunt recunoscătoare celor doi antrenori, Remus Oros și Cristina Madau, pentru că au văzut ceva special în mine și m-au îndrumat să-mi ating obiectivele.

Anul acesta am fost foarte mulțumită de rezultatele pe care le-am avut la Multinations Youth Swimming Meet, desfășurat la Kranj, în Slovenia, unde am obținut locul trei la 50 metri liber și 100 liber și la Europenele de Juniori locul doi, desfășurate la Otopeni, la ștafeta 4×100 liber combinat.

În prezent mă antrenez cu doamna Iulia Becheru, sunt în București și înot cu seriozitate și conștiinciozitate.

ANASTASIA BAKO

Sursă imagini: fototeca personală Anastasia Bako

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s