Eveniment pentru pasionații de natură și biologie

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal, organizează vineri, 30 septembrie 2022, de la ora 17:00, cu ocazia Nopții Cercetătorilor, Conferința Incursiune în fascinanta lume a liliecilor, susținută de cercetător științific dr. Daniela Borda. Evenimentul este organizat de instituția muzeală orădeană în colaborare cu Institutul de Speologie „Emil Racoviță” și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea.

Cei curioși de o călătorie în lumea fascinantă a științei sunt invitați să descopere împreună cu dr. Daniela  Borda minunata lume a liliecilor. Cercetător științific dr. Daniela Borda va oferi diverse informații interesante referitoare la lilieci, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri pe această temă, pentru ca mai apoi să aibă loc, dacă vremea o va permite, și o parte experimentală sub forma unei plimbări în curtea muzeului, pentru a vedea ce specii de lilieci sunt active în această perioadă, folosind detectorul de ultrasunete.

Dr. Daniela Borda face parte din echipa de cercetători a Institutului de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj încă din anul 1998 și este implicată în studiul chiropterelor, microbiologia, ecologia și protecția mediului subteran prin susținerea de activități de inventariere și cartare a speciilor și habitatelor de peșteră, evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor de peșteră, monitorizarea impactului antropic în mediul subteran și stabilirea de măsuri de management pentru habitatele de peșteră.

Conferința se adresează atât copiilor, cât și publicului interesat de subiect și va avea loc în Sala de Conferințe a instituției muzeale, din Strada Armatei Române nr. 1/A.

Intrarea este gratuită în limita a 150 de locuri!

Vă așteptăm cu drag!

Aceste informsții ne-su fost duse la cunoștință prin intermediul dnei Erika Posmoșanu, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor, căreia îi mulțumim.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s