Șezătoarea de la muzeu

Publicul este invitat să se alăture unui proiect al muzeului, de revitalizare a cămășii vechi românești ce se purta pe meleagurile crișene. Atelierul se va desfășura între 10 noiembrie 2022 – 24 iunie 2023, cu frecvență lunară. 

Pentru primul an, în atenția participanților se va afla spătoiul românesc răspândit îndeosebi în satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa. Caracteristic pentru satele de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului a fost păstrarea celui mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX.

Caracteristic pentru portul vechi era cămașa lungă, încrețită la gât, cu mâneca foarte decorată. Cu timpul această cămașă întreagă se desparte în două piese de sine stătătoare, respectiv spătoiul și poalele. Astfel, vă propunem drept modele spătoaie românești care provin din cămași lungi.

Piesele sunt datate între 1876-1930 și au fost achiziționate din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70. Mânecile sunt bogat decorate de-a lungul sau de-a latul lor, cu unul sau cu trei „brațuri”, sunt încrețite în partea de sus, la gât, dar și în partea de jos, unde sunt bogat ornamentate. Unele dintre ele au chiar pe muchia cutelor aplicată vechea cusătură ornamentală, numită „scăfătură”.

Astfel, vor fi reînviate croiul și tehnicile de ornamentare ale vechilor cămăși de Bihor. 

Participanții vor învăța să își confecționeze propria cămașă de Bihor și să o decoreze folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, având posibiltatea de a se inspira direct de la o piesă etnografică aflată în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor.

Îndrumarea practică va fi asigurată prin amabilitatea doamnei doctor Florina Buda, care știe „să împungă” frumos și cu acul medical, și cu acul de  cusut și brodat. Dar, pentru că este o șezătoare, se va lucra împreună, ca pe vremuri, pentru familarizarea cu datinile și obiceiurile zonei noastre.

Joi, 10 noiembrie 2022, orele 17, va avea loc prima întâlnire din această serie în Sala de Pedagogie muzeală din sediul MȚC, strada Armatei Române, nr. 1/A.

Taxă de participare: 20 lei/an, reprezentând înscrierea în Asociația „Prietenii Muzeului”, iar pentru membrii asociației, intrarea este gratuită. Materialele vor asigurate de participanți. Îndrumător: dr. Florina Buda; inițiator: muzeograf Simona Bala.

Foto: detaliu din afișul evenimentului

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s