Starea de bine în clasa a IV-a C la final de modul II și de an calendaristic 2022

Scopul fiecărei zi de școală la clasa a IV-a C de la Eco Școala Gimnazială Avram Iancu Oradea este ca fiecare zi să fie una specială, să aducă nu numai ceva nou, interesant, atractiv, plăcut, ci și să rămână în amintirea elevilor – toate acestea fiind posibile prin asigurea  stării de bine la ore și în pauze, printr-o paletă bogată de activități educative, jocuri, momente care să implice elevul cu sufletul, inima și mintea.

Ultima săptămână a modulului al doilea, premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, au pus  accent pe câteva cuvinte-cheie, cum ar fi ECHIPĂ, A DĂRUI, DORINȚE ÎMPLINITE, RECUNOȘTINȚĂ, BUCURIA DE A FI ÎMPREUNĂ. Elevii au avut parte de mai multe activități, în ton cu atmosfera Crăciunului:

  • au avut voie să lase uniforma și să vină în bluze / cămăși / tricouri de iarnă, sărbătoare, iar în ultima zi chiar în pijamale
  • au desfășurat atelierul Crăciunul în Europa, pe echipe, urmat de un mini-recital de colinde tradiționale românești, cu prezența părinților
  • au vestit Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos, cadrelor  didactice și auxiliare în cancelaria școlii
  • au realizat podoabe din lut pentru bradul de Crăciun
  • au trimis felicitări claselor partenere în diverse proiecte derulate (Pitești, Gherla și Strășeni, Republica Moldova)
  • au realizat felicitări pentru cei dragi din familie
  • au participat la activitatea Santa Secret și zarul, unde fiecare a primit câte un cadou simbolic
  • au vizionat filmele Ho, Ho 1 și  Ho, Ho 2, mai confortabil ca la cinema (cu popcorn, alune, pufuleți și ceai)
  • au putut să- și aducă telefoanele pentru a completa câteva întrebări de feedback pe www.menti.com dar și să se joace după bunul plac spre marea lor mulțumire
  • l-au confecționat pe Moș Crăciun cel jovial, din materiale eco

Așa au intrat în vacanța de Crăciun elevii clasei noastre – nu au primit  teme, doar să posteze momente frumoase, deosebite din vacanță, în albumul creat pe grupul închis de Facebook al clasei noastre, iar cu aceste momente să putem avea un altfel de început, o bună reconectare în ianuarie 2023.

La mulți ani sănătoși și frumoși în 2023!

Sursă imagini: fototeca personală Monica Toader

prof. MONICA TOADER,

Școala Gimnazială Avram Iancu

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s