La invitația CCD Bihor și solicitarea unui profesor de-al meu, am filmat și editat o conversație între directorul acestei instituții, prof. dr. Alin Ștefănuț, și colega mea din XII B, Andreea Bot. Întâlnirea a avut loc pe fondul Zilei Internaționale a Siguranței pe Internet, care a fost marcată și în acest fel.
Andreea Bot are experiență internațională a unui proiect Erasmus+ chiar pe acest subiect, așa că opiniile sale sunt validate de această experiență.
Pentru filmare m-am folosit de două telefoane mobile, două trepiede, două softbox-uri pentru a obține o lumină difuză și a evita umbrele, și un prompter pentru telefoane mobile.
Editarea, care mi-a luat circa trei ore, am făcut-o cu aplicația Adobe Premiere Pro, pe calculator, iar la intro am eliminat sunetul produs de filmarea în viteză (4x). Am atașat sigla CCD în colțul din stânga sus al ecranului, optând să o plasez acolo – și nu în dreapta – deoarece ar fi fost redundant; în cadru există un roll-up cu sigla CCD.
Cea mai multă bătaie de cap mi-au produs slide-urile cu întrebări, deoarece erau foarte similare ca și configurație.
În final, țin să le mulțumesc gazdelor – prof. Lucia Curta, prof. Anita Capota, prof. dr. Alin Ștefănuț – pentru primirea călduroasă, simțindu-mă în largul meu, nu am avut emoții și am putut construi împreună acest material video.
CN Onisifor Ghibu, clasa a XI-a