Bullying și cyberbullying într-un webinar al Inspectoratului Școlar Civic

World Vision România organizează o campanie de webinare destinată schimbului de experiențe între cadre didactice, pe tema Prevenirea și combatere bullying-ului și a violenței școlare – metode, instrumente, lecții învățate. Al treilea webinar din această serie, organizată în cadrul proiectului Inspectoratul Școlar Civic, are loc azi, 30 martie, între orele 17:00 – 19:00, pe platforma ZOOM. 

Pentru a participa, accesați ACEST LINK!

AGENDA ÎNTÂLNIRII DE AZI

– Bullying și Cyberbullying în sistemul de învățământ preuniversitar din perspectiva părinților – prof. Negrilă Ion, Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă – Brașov, Brașov

– Delicventa juvenilă – prof. Teodorovici Cristina, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Suceava

– Bullying-ul odinioară, azi …  Modalităţi de combatere şi gestionare a fenomenului – prof. Pătrașcu Adriana, Școala Gimnazială Tudor Arghezi – Năvodari, Constanța

– Bullying-ul  în sportul de masă și de performanță  – prof. Bărbuț Ramona-Brîndușa, Colegiul Național Emil Racoviță, București

– Fenomenul de bullying în instituțiile de învățământ – concept și soluții – prof. Bucur Mihaela-Corina, Școala Postliceală Sanitară Carol Davila, București

– Bullying-ul – lecție dură de viață – prof. Neculcea Maria-Manuela, Școala Gimnazială Constantin Platon – Bacău, Bacău

– Bullying la grădiniță – prof. Lupușoru Petronela-Dumitrița, Școala Gimnazială Ion Creangă – Bacău, Bacău

World Vision România a organizat o campanie de trei webinare pentru schimb de experiențe între cadre didactice pe tema Prevenirea și combatere bullying-ului și a violenței școlare – metode, instrumente, lecții învățate. Webinarele anterioare au avut loc în zilele de 16 și 23 martie, în cadrul proiectului Inspectoratul Școlar Civic al World Vision România

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s