Pentru mine, studierea limbii rromani materne reprezintă un proces de cunoaștere de sine, de cunoaștere a propriei culturi și a ceea ce ne reprezintă pe noi ca și comunitate rromă. Studiez limba rromani încă din clasa a II-a. Am fost destul de norocoasă în a-l avea ca profesor îndrumător pe tatăl meu, care pe parcursul acestor ani m-a ajutat în pregătirea pentru olimpiade și obținerea celor mai bune rezultate.
Efortul depus pentru studierea limbii rromani literare a fost redus de cunoașterea limbii în dialect și din cauza studierii acesteia de la o vârstă atât de mică. Aș spune că în cazul meu, pregătirea pentru olimpiade, atât fazele județene, cât și cele naționale, constă în mare parte în muncă și motivație. Munca și pregătirea are loc pe parcursul anului școlar, dar odată cu aproprierea olimpiadei, încerc a-mi aloca cât mai multe ore zilnic pentru o pregătire intensivă.
Consider foarte importante în reușita mea la olimpiadă motivația și încrederea în sine și în propriile cunoștințe, faptul că sunt conștientă de ceea ce știu și ceea ce pot înainte de susținerea unui examen, și faptul că țintesc și mă aștept la cele mai bune rezultate.
Rolul principal în pregătirea mea l-a avut profesorul meu de limba rromani, Ionel Cordovan, cu ajutorul căruia am reușit să obțin aceste rezultate deosebite și fără de care nu aș fi reușit să ajung atât de departe și să mă fac remarcată. El m-a îndrumat și m-a susținut în studierea limbii timp de 11 ani, reprezentând de asemenea un model pentru mine și alți numeroși tineri rromi în acest domeniu.
Astfel, prin ajutorul lui și prin munca depusă în acești ani, am reușit a mă califica la faza națională în clasa a VII-a, a VIII-a, a XI-a – ani în care am obținut premiul I – și de asemenea în acest an școlar, în care de asemenea am așteptări mari. În acest an, faza națională a Olimpiadei de Limba Rromani s-a ținut în Cluj-Napoca, în perioada 6-9 aprilie. Reprezint colegiul la aceasta fază cu sentimente de încredere după timpul alocat pregătirii, așteptându-mă cu speranță la rezultate deosebite.
Eu privesc posibilitatea de a studia limba rromani ca un avantaj extrem de mare în prezent, unul de care mulți tineri rromi ar trebui să profite. Atât studierea limbii, cât și participarea la olimpiade oferă beneficii numeroase elevilor și viitorului lor. Pentru atingerea unor rezultate deosebite este mare nevoie de muncă, motivație, dar și de susținere din partea unui părinte sau profesor.
În afara studierii, timpul meu liber este deseori alocat cititului. Cititul mi-a adus întotdeauna o plăcere, iar când am dorit să îmi dezvolt limba engleză, am decis să combin aceste două hobby-uri – cititul și învățatul limbilor străine – astfel ajungând să citesc în majoritatea timpului meu liber cărți în limba engleză, de toate genurile literare, de la literatură clasică la literatura contemporană, thrillere și așa mai departe.
Pe parcursul anilor, planurile mele pentru viitor au variat, s-au modificat de la an la an, dar aflându-mă în ultimul an de liceu, tot mai aproape de facultate fiind tot mai necesară decizia sigură a unei cariere, am decis să urmez Facultatea de drept, în domeniul magistraturii. De asemenea, după tot acești ani, aș dori să continui studierea limbii rromani, și de aceea doresc de asemenea să studiez limba rromani și engleza la Facultatea de Litere.
Studierea limbii rromani mi-a adus numeroase avantaje și mă bucur că am reușit să mă fac remarcată și să ajung să obțin aceste rezultate.
BEATRICE CORDOVAN, clasa a XII-a
CN Onisifor Ghibu
Sursă portret: arhiva personală Beatrice Cordovan