Prin amabilitatea dnei prof. Elena Erdeli, inspector pentru educația specială în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, am reușit să realizăm un scurt interviu cu dna prof. Elisabeta-Ana Naghi, participantă la simpozionul Educație pentru viitor, găzduit la sfârșitul săptămânii trecute de ISJ Bihor. Dna prof. Naghi este inspector în cadrul Ministerului Educației.
Care este misiunea și agenda dvs. în cadrul acestui simpozion? Ce așteptări proiectați asupra evenimentului?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Întotdeauna am susțin aceste manifestări ce promovează educația pentru viitorul tinerei generații. Sunt vorbitor în plen și aduc în atenția atât a invitaților, cât și a tuturor participanților rolul disciplinelor STEAM în educație, cu accent pe educația incluzivă.
Cum pot educatorii integra în mod eficient tehnologii emergente, precum inteligența artificială și realitatea virtuală în sala de clasă, pentru a îmbunătăți experiențele de învățare? Pe măsură ce automatizarea și inteligența artificială continuă să avanseze, cum pot școlile și instituțiile de învățământ să-și adapteze curricula pentru a pregăti elevii pentru locuri de muncă care încă nu există sau despre care nu știm încă nimic?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Cum pot educatorii integra tehnologia depinde de dorința și putința fiecăruia. Educatorii pot elabora CDS, să le prezinte elevilor și părinților, să aibă susținerea acestora. Tocmai mă pregătesc, în echipă cu doi colegi, să elaborăm un opțional Diplomația & Știință, util pentru elevi, dar și cadre didactice. Munca în echipă și adaptabilitatea la situații noi, de asemenea adaptarea curriculei prin (CDS) la elementele de noutate de pe piața muncii, sunt elemente esențiale pentru fiecare cadru didactic.
Cum pot educatorii promova gândirea critică, rezolvarea problemelor și creativitatea la elevi, pentru a-i ajuta să devină persoane adaptabile și reziliente?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Vorbim despre provocările secolului XXI: pandemia COVID-19, schimbările climatice, amenințări privind biodiversitatea, războaiele, amenințările privind conservarea patrimoniului.
Un curs anual reușit pentru un viitor antreprenor, de ce nu diplomat, se regăsește AICI. În acest an va începe pe 19 iunie, aplicația este închisă. Dar elementul inovativ al cursului este faptul că participanții sunt de fapt perechi de participanți: om de știință și o persoană care aparține uneia dintre următoarele categorii: oficial guvernamental local / național, factor de decizie, diplomat, funcționari publici, care în timpul cursului își transferă unul altuia competențele.
Și dacă vorbim de competențe, amintim că anul 2023, la 9 mai a fost declarat ANUL EUROPEAN AL COMPETENȚELOR, și nu întâmplător.
Ce strategii pot fi implementate pentru a diminua discrepanțele digitale și a asigura accesul echitabil la tehnologie și resurse digitale pentru toți elevii? Cum poate ajuta tehnologia la realizarea obiectivului integrării și incluziunii elevilor cu nevoi speciale?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Tehnologia poate sprijini la realizarea obiectivului integrării și incluziunii elevilor cu nevoi speciale. Un exemplu AICI.
La nivelul Uniunii Astronomice Internaționale s-a creat Grupul de Lucru al Comitetului Executiv al IAU Astronomie pentru echitate și incluziune, care desfășoară activități pentru toate persoanele cu dizabilități. A realizat a doua listă internațională comparativă de termeni astronomici în limbajele semnelor, cu semne pentru 86 de termeni astronomici noi.

Ce opinie aveți despre abordările de învățare personalizată? Cum pot educatorii găsi un echilibru între instruirea personalizată și beneficiile unor medii de învățare colaborative?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Mai degrabă aș prefera învățarea colaborativă, învățarea unii de la alții, din experiență este preferată de către elevi.
Care sunt beneficiile și provocările potențiale ale integrării studiilor interdisciplinare în curriculum și cum pot educatorii să depășească aceste provocări?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Învățarea prin proiecte și munca în echipă este ceea ce va sprijinii educatorii și elevi să se pregătească pentru viitor. Experţii economici, reprezentanți ai OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development) prezintă cele 4 C abilităţi pentru secolul XXI: gândire critică și soluţionarea problemelor, creativitate și inovație, comunicare și colaborare (critical thinking, communication, collaboration and creativity) la care se aătură alfabetizarea digitală, mediatică şi informaţională (cel mai frecvent sub abrevierea DMI – digital, media and information literacy sau prescurtat MIL – media, information literacy, cum le defineşte UNESCO); însuşirile personale în domeniul carierei şi vieţii: flexibilitate, adaptabilitate, inițiativă și pro-activitate, interacțiune socială și interculturală, productivitate, responsabilitate, leadership și responsabilitate socială.
Odată cu răspândirea învățării la distanță și online, care sunt cele mai bune practici și strategii pe care educatorii ar trebui să le ia în considerare pentru a crea medii de învățare virtuale captivante și eficiente?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Fiecare educator ar trebui să fie capabil să creeze resurse educaționale care să le integreze în cadrul lecțiilor – de exemplu, să introducă noile concepte prin prezentarea acestora in contexte reale.
Cum pot școlile și educatorii promova includerea și diversitatea în educație, pentru a se asigura că toți elevii se simt valorizați și reprezentați?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: În primul rând, consider că ar trebui s-o înțeleagă în adevăratul sens, fiecare cadru didactic și elev, conducerea acesteia. Iar pentru acest lucru, trebuie să fie deschis spre nou, să se poată adapta la schimbările societății.
Cum vă imaginați viitorul educației în următorul deceniu? Ce schimbări semnificative anticipați? Ce abilități și competențe considerați că vor fi cele mai importante pentru ca elevii să reușească pe piața muncii viitoare?
Prof. Elisabeta-Ana Naghi: Pentru că nu știm cum va arăta viitorul, cu siguranță vor fi schimbări ale pieței muncii. Văzând cum și cât de repede evoluează tehnologia, ar trebui să ne referim referim la abilitățile și competențele pe care elevii ar trebui să și le dezvolte pentru o mai bună inserție pe piața muncii, cum ar fi: autonomia (de exemplu, un elev de la un liceu teoretic să poată să învețe despre o meserie ), disciplina / autodisciplina, capacitatea de a identifica oportunități și gândirea ca designer, competențe descrise foarte bine de către prof. Mircea Miclea.
Sursă portret Elisabeta-Ana Naghi: fototeca personală