PRIN AMABILITATEA DNEI PROF. ELENA ERDELI, INSPECTOR PENTRU EDUCAȚIA SPECIALĂ ÎN CADRUL INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN BIHOR, AM REUȘIT SĂ REALIZĂM UN SCURT INTERVIU CU DNA PROF. RUCSANDRA HOSSU, PARTICIPANTĂ LA SIMPOZIONUL EDUCAȚIE PENTRU VIITOR, GĂZDUIT LA SFÂRȘITUL SĂPTĂMÂNII TRECUTE DE ISJ BIHOR. PROF. HOSSU ESTE ASISTENT UNIVERSITAR DRD. AL UNIVERSITĂȚII AUTREL VLAICU DIN CADRUL FACULTĂȚII DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI, PSIHOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD.

Ce așteptări proiectați asupra acestui simpozion?

În primul rând, vă mulțumesc pentru oportunitatea de a-mi exprima gândurile și viziunea asupra educației. În această ediție a simpozionului Educație pentru viitor mi-am propus să fiu vocea copiilor supradotați – mai exact, voi prezenta caracteristicile dezvoltării socio-emoționale specifice supradotării, sub forma unor afirmații la persoana întâi singular. Am ales această formă de expunere tocmai pentru a sublinia una dintre frământările copiilor supradotați, aceea că de multe ori nu se simt apreciați ca persoane, ci doar ca minți superioare, ca obiecte folosite pentru abilitățile lor cognitive. Se preconizează că în viitor nu vor mai fi elevi de nivel mediu, ci doar situați la extreme, iar în acest sens cred că tema deschide drumuri noi de cercetare.

Cum vă imaginați viitorul educației în viitorul apropiat? Ce schimbări anticipați?

Îmi imaginez un mediu educațional divers, cu foarte multă atenție la copii. Cadrele didactice vor fi nevoite să se perfecționeze în domeniul psihopedagogiei speciale, să învețe despre tulburările copiilor și să abordeze fiecare elev în unicitatea lui. Pentru a reuși pe piața muncii competențele socio-emoționale vor fi esențiale. Gestionarea unor situații complexe din câmpul muncii necesită înalte abilități de gestionare emoțională și cooperare cu ceilalți.

Cum pot educatorii integra inteligența artificială și realitatea virtuală, de pildă, în sala de clasă, pentru a îmbunătăți învățarea?

Ca orice mijloc didactic, inteligența artificială trebuie testată înainte de a fi utilizată. Multe informații generate de tehnologie sunt eronate, de aceea factorul uman joacă un rol decisiv în selectarea conținuturilor educaționale. În viitor, atât elevii, cât și educatorii trebuie să fie avansați în tot ceea ce ține de digitalizare, altfel nu vor putea face față schimbărilor cu care ne confruntăm. Nu știu în ce măsură adaptarea curriculară va putea satisface exigențele lumii moderne, dată fiind amploarea cu care educația informală – în special prin intermediul internetului – își pune amprenta asupra dezvoltării personalității elevilor.

Cum poate școala să promoveze mentalitatea antreprenorială și inovația printre elevi?

Mentalitatea antreprenorială se dezvoltă natural, dacă elevii sunt lăsați să încerce. Copiii au multe idei, dar dacă nu sunt ascultați se descurajează și nu mai încearcă. Un alt element important ar fi să-i învățăm să gestioneze atât eșecul, cât și succesul. Stoicii ne sfătuiau să punem tot timpul răul înainte, pentru a nu fi luați pe nepregătite de încercările vieții. Astăzi se promovează gândirea pozitivă și a vizualizării rezultatelor favorabile. Cred că ambele sunt valabile. O motivație pozitivă ne orientează energetic spre îndeplinirea scopurilor, în timp ce conștientizarea unui posibil eșec atenuează din efectele unei eventuale concretizări a acestuia.

Abilități cum sunt gândirea critică, rezolvarea problemelor și creativitatea ar putea fi dezvoltate începând cu vârsta preșcolară, prin exerciții reflective și întrebări care să favorizeze generarea unor răspunsuri multiple, divergente. Elevii care nu sunt provocați să gândească diferit se vor mulțumi să preia informațiile și nu să le chestioneze, filtreze prin propria minte. Exersarea gândirii critice de la vârste mici va conduce la formarea unei atitudini creative și a unei mentalități de tip problem solver, atât de necesară într-o lume diversă. Deoarece suntem confruntați cu o cantitate enormă de informație, gândirea critică va deveni un fel de ⹂must have” al fiecărui elev. Să știi unde să cauți o informație, să poți să decizi asupra veridicității sau adecvării acesteia la scopul personal și să o poți adapta sau folosi în funcție de propriile obiective sunt abilități metacognitive care ne aproprie de succesul în viață.

Ce strategii pot fi implementate pentru a asigura acces echitabil la resurse digitale pentru toți elevii? Cum poate ajuta tehnologia la realizarea obiectivului integrării și incluziunii elevilor cu nevoi speciale?

Egalitatea de șanse mi se pare un deziderat îndepărtat. Totuși, diminuarea discrepanțelor dintre indivizi ar putea începe cu fiecare dintre noi, cu a ne face fiecare partea noastră cât mai bine. Accesul echitabil la tehnologie ține de mai mulți factori, înlănțuiți. De contribuția și profesionalismul fiecărei părți va depinde probabilitatea cu care fiecare elev va putea utiliza resursele educaționale digitale. Tehnologia este o resursă valoroasă în procesul incluziunii, începând de la informarea online a publicului larg privind elevii cu cerințe educative speciale, până la utilizarea acesteia ca mijloace didactice sau dispozitive de augmentare. Câteva exemple ar fi aplicațiile de citire pentru copiii cu dislexie, jocurile digitale, platformele de evaluare, etc.

Învățarea personalizată va deveni o normalitate. Cred că în viitor fiecare copil va fi elev cu cerințe educative speciale, dar nu în sensul clinic, ci în sensul umanist. Baza de la care ar trebui să pornim ar fi de acceptare necondiționată a elevului, iar pe acest fundament să construim împreună cunoașterea. Dacă din start educatorii transmit ideea că elevii sunt doar ⹂vase care trebui umplute”, neluând în considerare personalitatea și contextul de viață al copiilor, atunci aceștia își pierd încrederea atât în ei înșiși, cât și în cadrele didactice. În momentul în care fiecare elev se va simți văzut, auzit și prețuit atunci va avea și disponibilitatea de a colabora cu ceilalți, în vederea atingerii unui scop comun.

Care sunt beneficiile și provocările potențiale ale integrării studiilor interdisciplinare în curriculum și cum pot educatorii să depășească aceste provocări?

Studiile interdisciplinare asigură un confort cognitiv și emoțional mai ales elevilor care simt nevoia cunoașterii aplicabilității cunoștințelor în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, pentru a înțelege bine un fenomen trebuie mai întâi să-l izolăm și să-l studiem amănunțit, pentru ca apoi să îl ⹂redăm” realității din care l-am decupat. Este echivalentul metodei de citire fonetică analitico-sintetică. Învățarea literelor nu are sens, dacă în final nu putem citi un text.

Cum pot educatorii susține sănătatea mintală în sistemul educațional?

Sănătatea mintală este încă un tabu în țara noastră. Ține foarte mult de cultura în care ne-am format și de educația primită. În cadrul unui proiect Erasmus, am vizitat anul acesta un liceu din Spania în interiorul căruia se înființase recent un centru de sănătate mintală pentru elevii cu tulburări psihice tranzitorii. A fost surprinzător faptul că și elevii tipici au solicitat să beneficieze de serviciile centrului, ceea ce evidențiază faptul că odată prejudecățile eliminate, nevoile reale ale copiilor sunt aceleași: de a fi acceptați, înțeleși și sprijiniți atunci când traversează perioade mai grele în viața lor. Cred că înființarea unor centre de sănătate mintală și în școlile românești ar fi benefice pentru dezvoltarea armonioasă a personalității copiilor.

Care sunt cele mai bune strategii prin educatorii pot crea medii de învățare virtuale captivante și eficiente?

Învățarea la distanță și online ridică problema granițelor temporale și spațiale ale actului didactic. Școala online se desfășoară de fapt acasă, în mediul familial. Elevul deține un control mai mare asupra implicării în procesul de predare-învățare, în sensul că își poate închide camera dacă nu este supravegheat, sau pot interveni factori externi legați de conexiune și de buna funcționare a tehnologiei. Pentru a menține atenția elevilor de-a lungul a cinci sau șase ore de cursuri, cred că soluția ar fi integrarea unor activități ce presupun interacțiunea cu conținutul predat și conectarea informațiilor cu exemple din viața cotidiană. Dacă, spre exemplu, elevii sunt anunțați că la sfârșitul prezentării urmează un quiz-game cu întrebări verificatoare, atunci atenția acestora va fi sporită.

Cum pot școlile promova includerea și diversitatea în educație, pentru a se asigura că toți elevii se simt valorizați și reprezentați?

În primul rând, prin acordarea unei atenții sporite limbajului folosit. Din păcate, încă se utilizează în rândul cadrelor didactice cuvântul ⹂plantă”, cu referire la elevul cu dizabilitate/cerință educativă specială. Chiar și în condițiile unei atitudini nefavorabile față de incluziune, un limbaj adecvat reflectă respectul și prețuirea față de copii. În definitiv, diagnosticul nu definește o persoană, ci are rolul de a trasa linii de intervenție remedială. În al doilea rând, educatorii pot promova incluziunea pornind de la ⹂ceea ce este” fiecare copil cu CES, acceptându-l și evidențiindu-l în fața celorlalți. Am constatat că includerea ține foarte mult de profesorul de la clasă, de modul în care acesta știe să asigure un mediu securizant pentru exprimarea liberă a unicității în diversitate.

Dacă mai doriți să adăugați ceva ce considerați relevant – un mesaj pentru elevi, părinți, profesori  sau decidenți.

Gândul meu pentru elevi și profesori este că acceptarea diversității și adaptarea la schimbare sunt elementele cheie pentru succesul personal și profesional. Părinții ar trebui să acorde mai multă încredere profesorilor, iar în calitate de parteneri să sprijine educația copiilor prin asigurarea unui climat familial armonios, favorabil învățării. Pentru decidenții politici, mesajul ar fi să implementeze schimbări bazate pe rezultatele unor studii și investigații preliminare de lungă durată, pentru a genera o transformare reală a mediului educațional românesc.

Sursă portret Rucsandra Hossu: fototeca personală