Școala Gimnazială Nicolae Popoviciu: Tradiții și obiceiuri populare românești

Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș a avut onoarea de a organiza vineri, 22 mai 2026, pe scena Casei de Cultură Beiuș, concursul județean „Tradiții și obiceiuri populare românești”, Ediția a XI-a,  un spațiu al reîntoarcerii la rădăcini, unde farmecul lumii de altădată a prins viață prin glasuri, costume, dansuri și meșteșuguri păstrate cu sfințenie.

Această manifestare a fost dedicată păstrării patrimoniului cultural românesc, un prilej de a redescoperi frumusețea obiceiurilor care au modelat identitatea noastră de-a lungul veacurilor.

La această frumoasă sărbătoare a cântecului, dansului și tradițiilor populare au participat aproximativ 150 de elevi, de la nivelul preșcolar până la cel liceal, provenind din unități de învățământ din Beiuș, Oradea, Ștei, Buntești, Roșia, Tileagd și Zalău. Tinerii participanți și-au demonstrat talentul, pasiunea și dragostea pentru folclorul românesc, oferind publicului momente artistice deosebite și autentice. Gazdele s-au bucurat de prezența elevilor de la Liceul de Arte din Oradea, Școala de Arte „Francisc Hubic” Oradea, Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău, Palatul Copiilor Oradea, precum și a elevelor de la CSEI Orizont Oradea – structura Tileagd.

Concursul s-a desfășurat pe categorii de vârstă și a inclus mai multe secțiuni: soliști vocali, grup vocal, obiceiuri populare, soliști instrumentiști și dansuri populare. Fiecare moment artistic a evidențiat frumusețea portului popular autetentic, un eveniment de suflet dedicat promovării valorilor  patrimoniului cultural românesc. Festivalul-concurs județean coordonat de doamna director, profesor Daniela Rada, și avizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a reunit elevi talentați și iubitori ai folclorului din întreg județul și nu numai.

Juriul festivalului-concurs a fost alcătuit din:

  • Preşedinte: Inspector profesor Ardelean Liliana – Inspectoratul Școlar Județean Bihor;
  • Președinte executiv: prof. Rada Daniela Florina – director Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu” Beiuș;
  • Vicepreședinte prof. Buhaș Elisabeta Monica – director adjunct Școala Gimnazială ,,Nicolae Popoviciu” Beiuș;
  • Prof. Bonțu Aurica-Liceul de Arte Oradea;
  • Prof. Bonțu Lucian-Școala de Arte ,,Francisc Hubic” Oradea;
  • Popa Adina- Reprezentant Primăria Municipiului Beiuș;
  • Prof. Lazea Remus-Liceul Vocațional Pedagogic,,Nicolae Bolcaș” Beiuș;
  • Prof.Țoța Cristian-Colegiul Național ,,Samuil Vulcan” Beiuș;
  • Secretar șef – Nica Viviana, Secretar – Pantea Sanda.

Festivalul a avut și o secțiune cu participare indirectă, la care elevii și-au demonstrat talentul la desen. Toți participanții au fost răsplîtiți cu diplome, premii, dar mai ales cu aplauze binemeritate.

Prin această inițiativă, Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș își reafirmă angajamentul de a susține educația prin cultură și de a contribui la păstrarea identității și valorilor tradiționale românești în rândul tinerei generații. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, emoție și bucurie, demonstrând încă o dată că tradițiile populare românești continuă să unească generații și să inspire comunitățile locale.

Să fie acest festival un omagiu adus celor care, generație după generație, au păstrat cu grijă obiceiurile și datinile care ne definesc!

prof. DANIELA RADA

director, Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”

Sursă imagini: fototeca Daniela Rada

Leave a comment