În lumea educației timpurii, parteneriatele solide între instituții, cadre didactice și părinți reprezintă cheia succesului pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor. Cu acest obiectiv în minte s-a derulat în anul școlar 2025-2026 proiectul educativ „Împreună pentru cei mici”, inițiat de Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Beiuș, structura Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Beiuș, coordonat de profesor pentru educația timpurie, Petruse Mariana.
Proiectul a reunit sub un concept comun unități de învățământ de prestigiu din județul Bihor: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 46 „Allegria” Oradea, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 „Mugurel” Oradea, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș, Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 56 Oradea. Scopul principal a fost clar și de un impact social major: schimbul de bune practici, facilitarea educației parentale și prevenirea abandonului școlar prin măsuri integrate la nivelul comunității.
Deși agenda proiectului a cuprins activități diverse pe parcursul întregului an școlar: sesiuni de lectură cu părinții, ateliere tradiționale, activitatea principală al acestei ediții a fost workshopul „Educația incluzivă în învățământul preșcolar” desfășurat în parteneriat cu Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe Socio Umane, sub îndrumarea directă a doamnei profesor universitar dr. habil Karla Melinda Barth, căreia îi mulțumim pentru generozitatea cu care a împărtășit din vasta sa experiență. Inspirația și reperele metodologice transmise reprezintă un sprijin real pentru noi, în misiunea de a fi mai aproape de copii și de părinți. Într-un cadru dinamic și interactiv, cadrele didactice implicate au avut ocazia să exploreze metode moderne de abordare a relației adult-copil, dar și strategii eficiente de acceptare și integrare a copiilor cu CES în grupă. Workshopul a oferit soluții practice pentru ca fiecare copil să beneficieze de un mediu incluziv, cald și tolerant, sprijinind astfel pilonul central al proiectului: integrarea armonioasă a tuturor micuților și prevenirea timpurie a abandonului școlar.

Proiectul s-a încheiat lăsând în urmă nu doar un portofoliu bogat în fotografii, materiale digitale și concluzii valoroase prezentate la cercurile pedagogice, ci și promisiunea unei sustenabilități reale. Reușita din acest an deschide drumul către o extindere firească a parteneriatului în anii următori, dovedind încă o dată că, atunci când ne unim forțele, construim un viitor mai bun „Împreună pentru cei mici”!
prof. ed. timpurie MARIANA PETRUSE,
GPP Nr. 1 Beiuș, structura Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Beiuș
Sursă imagini: fototeca Mariana Petruse