Al doilea volum din „Jurnal de școală” al prof. Monica Toader disponibil gratuit pe SchoolBit

După succesul primului volum, Călătorii prin lumea educației – Jurnal de școală, prof. înv. primar Monica Dorina Toader de la Școala Gimnazială Avram Iancu din Oradea revine cu al doilea volum al proiectului său editorial. Cartea este acum disponibilă gratuit, pentru descărcare, pe platforma SchoolBit, a Casei Corpului Didactic Bihor.

Volumul reunește articolele publicate de autoare pe parcursul ultimului an școlar, de la apariția primului volum și până la încheierea clasei a II-a B. Fiecare text surprinde momente din viața clasei – activități școlare și extrașcolare, proiecte educative, lecții desfășurate prin metode interactive, rutine devenite parte din identitatea grupului, dar și inițiative organizate pentru prima dată.

În cuvântul înainte al cărții, autoarea mărturisește că, după lansarea primului volum, a simțit că povestea nu se încheiase, iar fiecare zi petrecută alături de elevi a continuat să aducă experiențe demne de păstrat. Așa s-a născut, spune ea, acest al doilea volum.

Prof. Toader subliniază firul roșu care leagă toate temele abordate în carte: convingerea că educația autentică se construiește prin relații, emoții și experiențe memorabile. În paginile volumului se întâlnesc astfel jocul și învățarea, lectura și muzica, natura și știința, tradițiile și tehnologia, colaborarea cu familia, reflecția, bunătatea, prietenia și munca în echipă – elemente care, împreună, au contribuit la dezvoltarea celor 22 de elevi ai clasei a II-a B, Bufnițele exploratoare și înțelepte.

Autoarea vede volumul și ca pe o invitație adresată colegilor din educație: nu de a reproduce activitățile prezentate, ci de a le adapta și transforma în propriile povești de succes, pornind de la convingerea că bunele practici își arată valoarea reală atunci când sunt împărtășite și devin sursă de inspirație pentru alți dascăli.

Sper ca acest volum să fie nu doar o colecție de articole, ci și o sursă de inspirație, un jurnal al bucuriei de a educa și o mărturie că, atunci când pui suflet în ceea ce faci, fiecare zi de școală poate deveni o călătorie de neuitat, scrie prof. Monica Dorina Toader în încheierea cuvântului înainte.

Volumul poate fi descărcat gratuit de pe platforma SchoolBit a CCD Bihor.

Sursă imagine: fototeca Monica Toader

Leave a comment