În timpul anului școlar trecut, mi-a făcut cu ochiul concursul de eseuri Tinerii, co-creatori ai educației și m-am gândit să mă implic, cu speranța ca percepția mea să nu fie aspru judecată de Înalta Instanță.
Mărturisesc că eseul meu, intitulat Aspiratio(teca), s-a vrut a fi o versiune ideală a învățământului, care transpusă în realitate ar schimba radical, la 360 de grade, întregul concept al educației, subliniind aspirațiile elevilor.
Pentru mine, acest concurs a fost un fel de exercițiu de imaginație, dată fiind libertatea de exprimare, de scriere. Întreaga substanță a eseului a fost concentrată în jurul Bibliotecii (un topos propus de mine ce ar înlocui sălile de clasă), centrul științelor din Universul vast în care cotidianul și automatismul ne leagănă. Pe măsură ce am dezlegat cerneala din patron, am încercat să dau un sens cât s-a putut de original menirii dascălilor, al literelor: E, V, A, L, U, A, R, E; T, E, S, T. Ideea de bază a scrierii mele apare în final, desfășurată în tiparul haiku.
Spre mulțumirea mea, Înalta Instanță mi-a acordat MENȚIUNE I EX AEQUO, însoțită de cartea Umbra Corbului scrisă de Eva Eich, apărută la Editura Casa. În ceea ce privește cartea, voi reda câteva gânduri care mi-au încolțit, inițial, în conștiință.
Este prima dată în viața mea când mă simt analfabetă în fața unei cărți… O deschid și nu sunt pagini pline de scris?! Nu înțeleg… pe unde e strecurat firul acțiunii? Se succed în același timp multe spații, obiecte, siluete din umbră, imagini… Ce se întâmplă? Am uitat cum arată literele încropite în cuvinte? Mă stârnește fiecare filă… Trebuie să elucidez misterul fiecărui capitol, trebuie să-mi conectez neuronii într-un tot, într-un întreg al înțelesurilor…

Având răspunsuri la aceste întrebări, cumva din viitor, pot spune că am prins stilul cărților Escape Room. Pe scurt și la obiect, doar cât să vă atrag interesul, subiectul cărții creionează întâlnirea Lissei cu foștii ei colegi de liceu, care ia o formă bizară, de coșmar, atunci când grupul rămâne blocat într-o școală abandonată, aflând, mai târziu, că cineva manevrează viețile lor, că între foștii colegi există un secret întunecat. Thriller-ul abordează paginile, ilustrațiile tip puzzle care trebuie edificate logic pentru a dezvălui fiecare capitol, pentru a înainta în poveste, ceea ce m-a surprins în mod plăcut, nemaiputând lăsa cartea din mână.
Premiul mi s-a părut interesant, chiar nemaiîntâlnit. Exprim gratitudine față de organizatorii concursului care mi-au oferit șansa de a-mi afirma viziunea. Rămân recunoscătoare juriului care și-a cules clipe din timpul valoros pentru a-mi lectura și evalua textul. Nu în ultimul rând, vă aduc la cunoștință că aprecierile dumneavoastră mi-au înseninat inimioara pasionată de scris, sugerându-mi că reflectarea mea este luată în seamă.
RIANA BOGDAN, clasa a XI-a
Sursă imagine: fototeca Riana Bogdan