Între grație și gravitație

Judecând după etimologia lor, deci mergând spre surse (notez doar una singură: decus = grație, ornament), artele decorative au fost menite by default să joace un rol secund în raportul dintre structură și ornament: era nevoie, în anumite momente, de o anume plasticitate care să dea un plus de grație structurilor și volumelor artelor majore, expuse excesiv gravitației sau abstracției. Acest „plus” ornamental a fost privit de puriștii formei ca fiind un adaos material nu doar inutil, ci și „imoral”, în sensul că, scăpat de sub control, deci devenit excesiv de înfrumusețător, poate ucide forma prin sufocare, prin golirea de sens sau, pur si simplu prin prozaica demodare.

Vârful de lance al detractorilor formelor decorative îl putem considera a fi cartea lui Adolf Loos, Ornament și crimă. Arhitectul vienez avertizează cu un ton marțial asupra pericolelor pe care derapajul ornamental îl poate aduce unei construcții spirituale prin îngreunarea sau acoperirea acesteia cu balast material. Poate că nu e lipsit de sens să revedem, în chip de avocați ai diavolului, argumentele sale și, în răstimpuri, să punem în discuție locul pe care îl au astăzi artele decorative în intervalul imemorial al binomului spirit – materie.

Temerara, prin amplitudine si valoare, expoziție deschisă acum la Muzeul Tării Crișurilor și la Galeriile de Artă Reperaj (al căror destin se anunță sumbru, din păcate), poate oferi răspunsuri destul de clare la întrebările cu care se confruntă arta contemporană. De pildă, câte dintre lucrările de artă decorativă ajung să se conecteze și să dea glas proaspăt acelui limbaj primordial, alchimic, ce răzbate până la noi în clipele de grație ale inspirației artistice? Câte dintre lucrări rămân doar la suprafața limbajului plastic, mimând, doar, splendoarea lumii fenomenale? Câtă frivolitate ascunde o decorație lipsită de structura unui arhetip sau a unui concept care să-i dea substanță reală? Câtă platitudine desfășoară o tehnică sau o temă neacoperită de un minim efort experimental? în ce măsură artele decorative definesc nu doar suprafața, ci și interfața limbajului simbolic? Cât de adânc și cu câtă acuratețe se pot apropia ele de adevărul acestui limbaj?

Artele decorative, prin diversitatea si prin caracterul lor proteic, pot furniza răspunsuri care să deschidă și spre celelalte arte. Insist asupra caracterului proteic al artelor decorative contemporane pentru că acesta pare să definească o direcție tot mai prezentă în limbajul plastic actual, în sensul în care artiștii cultivă dezinvolt deliciile transgresării rigorilor impuse de genurile artistice consacrate. Aruncând o privire spre componența listelor cu artiști grupați pe tehnici și materiale, observ că cea mai lungă listă este cea numită mixed media. Secțiunea pare a fi un no man’s land învecinat cu un „Neverland” în care joaca cu forma este nelimitată, generată fiind de proliferarea limbajelor „de graniță”. Dar zona schimburilor de limbaj plastic duty-free pune și mai mult în evidență câmpul morfic clar conturat al secțiunilor clasice: ceramică, metal, sticlă, textile.

În acest fel, expoziția oferă un regal vizual semnat de nume de primă mărime ale artelor decorative din România, precum și de tinere talente ce se afirmă fără inhibiții, stăpâne pe instrumentarul lor tehnic și câmpul lor imaginativ. Privită în ansamblu, coabitarea aceasta dă relief și scară unei lumi plastice românești căreia rareori îi putem percepe amplitudinea si multiplele ei nuanțe, așa cum o facem acum.

Am pus multitudinea de aspecte și efecte (artefecte!) ale evenimentului național de la Oradea, BIENALA DE ARTE DECORATIVE, sub semnul celebrei sintagme a Simonei Weil, La Pesanteur et la Grâce / Greutatea și Harul, pentru a potrivi toate aceste semne plastice într-un interval nu doar estetic, ci și problematic, nu doar fizic, ci și metafizic. Timpul nostru o cere tot mai imperios.

Este meritul major al actualei expoziții deschise la Muzeul Țării Crișurilor și în spațiile a ceea ce încă mai numim Galeriile de Artă Reperaj din Cetate de a oferi un spectacol plastic impresionant, creat de artiști plastici pentru care arta decorativă este un regat niciodată explorat îndeajuns și al cărui cod secret este o perpetuă provocare.

conf. univ. dr. RAMONA NOVICOV

Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură Oradea

critic de artă

Autor portret Ramona Novicov: CAMELIA BUȘU

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s