În oglindă

Când seara se așterne si glasul lumii piere, rămân ascunsă în propriul univers, înconjurată doar de liniște, crudă și neîndurătoare, o liniște ce nu tace. Deși nicio lumină nu îndrăznește să pătrundă în odaie, ochii mei refuză să lase întunericul să se aștearnă . În schimb, ei văd o oglindă.

Nu este una obișnuită, căci reflexia nu-mi este cea pe care o cunosc prea bine. Oglinda e concavă, imaginea-mi mărită. Văd fiecare detaliu al trăsăturilor mele. Analizez fiecare geană care pare mai mare decât în realitate, număr fiecare pistrui și mă simt copleșită. Încerc să scap, adormind.

Oglinda nu-mi dă însă pace. Când primele raze îmi dezmiardă fata, îmbiindu-mi pleoapele să se deschidă, observ că îmi este încă alături. Acum s-a prefăcut în apă, dar chiar și între valurile ei tulburi, îmi dau seama că poartă același suflet cu obiectul care mi-a dat târcoale noaptea. Zăresc în ea imaginea-mi distorsionată, fiecare trăsătură pare că s-a pierdut, căutându-și din nou un loc ce i se potrivește. Ochii îmi gonesc speriați, înstrăinați de vechiul loc de sub sprâncene. Din buze mi-a rămas doar culoarea trandafirie, căci nici ele nu mai știu ce forma să capete.

Refuz să mai privesc. Îmi iau gândul de la apă și-mi continui ziua. O oglindă convexă mai încearcă să mă distragă. Îmi micșorează reflexia într-atât încât privirea mi se încețoșează cu lacrimi. Îmi șterg totuși obrajii uzi și îmi ridic bărbia, stau dreaptă și mă uit deasupra ei. Știu că sunt mai mare.

După orele amiezii, oglinda revine aburită. Cu reflexia neclară, în ea par doar o umbră. Îi cunosc deja vicleniile, așa că mă opresc s-o șterg cu un fular. După prima atingere zăresc doi ochi negri, familiari, micșorați de un zâmbet ce mi-a cucerit întreaga față. În sfârșit, mă văd pe mine…

JAQUELINE BLAGA

Jaqueline este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Emanuil Gojdu, fiind îndrumată la clasă de dna Daniela Iederan, profesoară de Limba și literatura română.

Sursă portret: fototeca personală Jaqueline Blaga