De la programare cu Arduino la imprimare 3D

Sesiunile mobilităților Erasmus+ de formare profesională în țări partenere din Uniunea Europeană se succed cu repeziciune la Colegiul Național Teodor Neș din Salonta. Vineri, 21 octombrie, colegiul salontan a găzduit un eveniment cu dublă semnificație, organizat de echipa de gestionare a proiectelor de mobilitate Erasmus+.

Profesorii de Informatică ai Colegiul Național Teodor Neș din Salonta, Illyes Lajos-Demeter, Florentina Galea, Dana Canahai și economist Gabriela Hudișteanu, alături de elevii implicați în proiectele de mobilitate Erasmus+, au participat la acest eveniment deosebit de important pentru școala salontană, prin care a avut loc, în primul rând, diseminarea cunoștințelor, experienței și rezultatelor primului proiect desfășurat sub umbrela acreditării Erasmus+ 2022, iar în al doilea rând, a fost lansat cel de-al doilea proiect de acest gen, cu începere din luna februarie 2023.

Elevii participanți la mobilitatea din acest an, prezenți la această sesiune de diseminare, și-au prezentat succint experiența prin care au trecut cu ocazia stagiului, manifestându-și mulțumirea de a fi avut șansa participării la o mobilitate Erasmus+.

În partea a doua a activității educativ-profesionale specifice profilului colegiului salontan, cadrele didactice din cadrul echipei de gestionare a proiectului Erasmus+ au prezentat claselor invitate la eveniment noul proiect de mobilitate Erasmus+ 2023, denumit Easy to use 3D Print, care a primit o finanțare de 82.185 euro.

Din acest grant, în anul 2023, Colegiul Național Teodor Neș va desfășura trei fluxuri de formare profesională: Job Shadowing pentru trei cadre didactice, în luna februarie 2023, în Sevilla (Spania); Staff Course pentru trei cadre didactice, în luna aprilie, în Barcelona (Spania); flux de formare inițială (VET) pentru 22 elevi din clasele a X-a și a XI-a de la profilul real, specializarea Matematică-Informatică, în luna august 2023, în Setubal – Lisabona Sud (Portugalia).

În lunile următoare va avea loc selecția participanților, pregătirea acestora din punct de vedere pedagogic, lingvistic și cultural, precum și multe alte activități premergătoare programului Erasmus+ 2023.

Implementarea și derularea proiectelor este posibilă datorită muncii susținute a echipei de proiect formată din prof. Illyes Lajos-Demeter (responsabil de proiect), prof. Florentina Galea (directoarea Colegiului Național Teodor Neș, responsabilă cu valorizarea rezultatelor), prof. Dana Canahai (responsabilă cu formarea profesională a tuturor participanților) și ec. Gabriela Hudișteanu (responsabil financiar).

Reamintim faptul că, anul acesta, în perioada 11 – 29 iulie, 22 de elevi de clasa a X-a de la profilul real, specializarea Matematică-Informatică, au participat la un stagiu de practică de trei săptămâni în Valencia (Spania). Domeniul în care s-au instruit, programare cu Arduino, îi va ajuta pe elevii salontani în programarea cu ajutorul unor kit-uri speciale a diverse obiecte robotizate.

Această activitate a venit în completarea unui curs opțional de Arduino, desfășurat în cadrul colegiului, pe durata întregului an școlar.

prof. DANA CANAHAI

elev ANDREI PETRACHE

Foto: CRISTIAN BUTCĂ

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s