În cursul săptămânii trecute au fost desemnați câștigătorii concursului județean de poezie Viața prin ochi de poet. Ajuns la ediția a doua, acesta a atras numeroși participați, la toate secțiunile – învățământ primar, gimnaziu, liceu, respectiv poezie în limba română, în limba maghiară, în limba engleză.
SchoolBit vă prezintă în serial câteva din poemele răsplătite cu premii sau mențiuni. Puteți citi mai jos textul care i-a adus lui Andrei Ovidiu Petrache premiul întâi la secțiunea Liceu, poezie în limba română. Andrei este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național Teodor Neș – Salonta și este coordonat de dna prof. Roxana Ilieș.
Copilărind copilărește
Nectar prelins pe-obraz de înger,
Sclipire adusă-n dans de fulger,
Surâs șăgalnic, tandru și sprințar,
Copilărie – vârstă nestemată,
Miracol sacru –
Ce-mi aduci în dar?
„Nebănuite, inocente universuri,
Jocuri, și cântece, și versuri,
Zburdalnice răpiri, zâne și nimfe,
Abecedare, cifre, hieroglife,
Prietenii de-o zi și zbor de vise!”
Copilărie sfântă, tainic har,
De unde vii, de unde tu răsari?
„Eu, drag copile, sunt sărutul vieții,
Sunt dragostea ce-o cântă toți poeții,
Sunt puritate și desăvârșire,
Sunt întrebări o mie și fără de-sfârșire,
Sunt curcubeul vieții și-a omului plinire!”
Copilărie dragă, divină armonie,
Învăță-mă să cânt a vieții simfonie!
„Copile drag, în viață, când norul te-mpresoară
Copilărește-o vreme și vei găsi comoară:
Te joacă prin necazuri și râzi când te doboară
Destinul cel năpraznic ce frica și-o strecoară…
Nu te uita la ziduri, copilărește doară!”
Copilărie dragă, tu-mi ești speranța vieții,
Rămâi cu mine, dară, și-n anii tinereții!
„Copile drag, iubite, eu nu te părăsesc,
Sunt tot mereu cu tine, te-nvăț și îți vorbesc…
De-ai vrea, o vreme, poate, să odihnesc puțin,
Și-atunci, cu tine-n brațe, m-alint într-un suspin…
Eu m-am născut cu tine și-n tine voi trăi
Cât sufletul te lasă – OM bun, te voi găsi!”
ANDREI OVIDIU PETRACHE, clasa a XI-a,
Colegiul Național Teodor Neș – Salonta

Andrei Petrache și-a făcut deja un nume în peisajul poeziei și confirmă la fiecare ieșire la rampă, nu doar în România, ci și pe scena internațională. Despre parcursul său excepțional puteți citi AICI, AICI, AICI ȘI AICI.