Publicăm în serial texte înscrise la concursul de eseuri intitulat Tinerii, co-creatori ai educației, organizat de CCD Bihor și ISJ Bihor, inspirat de tema propusă de UNESCO pentru Ziua educației din acest an. Lista completă a premiilor o găsiți AICI.

Co-creatori în școala-muzeu

Nu pășesc în acest spațiu al ideilor ca un simplu beneficiar pasiv al unui sistem predefinit, ci ca un martor direct al unei transformări necesare, pe care timpul nu o mai poate amâna. Într-o epocă în care realitatea pulsează digital, iar viitorul se rescrie sub ochii noștri prin algoritmi și inteligență artificială, a vorbi despre educație în 2026 înseamnă a avea curajul de a recunoaște că banca școlară a devenit prea strâmtă pentru aspirațiile noastre. Îmi asum astăzi rolul de co-creator nu din dorința de a critica de dragul negației, ci din respectul profund pentru potențialul uriaș al școlii românești — acela de a înceta să mai fie un muzeu al certitudinilor trecute și de a deveni, în sfârșit, laboratorul viitorului nostru comun.

Marea criză a școlii de astăzi nu este una a lipsei de informație, ci una a lipsei de relevanță. Ne aflăm în fața unui paradox dureros: în timp ce tehnologia a democratizat accesul la cunoaștere, programa școlară pare captivă într-un model liniar și repetitiv, care ignoră dinamica fluidă a pieței muncii. Abandonul școlar, adesea privit doar ca o cifră statistică, este în realitate simptomul unei deconectări profunde; tinerii aleg să părăsească sistemul atunci când simt că timpul lor este confiscat de o birocrație a învățării care nu le oferă instrumentele necesare supraviețuirii într-o lume globală. Am simțit de multe ori că școala mă forțează să fiu colecționar de note, nu căutător de sens. Mi s-a întâmplat să stau trează până la 2 dimineața memorând pagini întregi pentru un test la o materie care nu are nicio legătură cu viitorul meu, doar pentru a nu-mi strica media. În acele nopți, am realizat că sistemul mă premiază pentru cât de mult pot să repet, nu pentru cât de mult pot să creez. Nota a ajuns să fie un zid între mine și pasiunea mea reală, transformând învățarea dintr-o plăcere într-o bifă birocratică.

Această distanță dintre „ce ni se cere” și „ce avem nevoie” alimentează un conflict mocnit între generații. Adesea, părinții și profesorii, animați de intenții bune, rămân prizonierii nostalgiei după o școală a disciplinei rigide, în timp ce noi, generația crescută în umbra pandemiei și a instrumentelor digitale, căutăm autonomie și sens. Pentru noi, Inteligența Artificială nu este o amenințare la adresa efortului intelectual, ci o oglindă care ne arată cât de ineficiente au devenit sarcinile bazate pe simpla memorare. Dacă un algoritm poate rezolva tema în secunde, înseamnă că sarcina respectivă nu ne mai solicită umanitatea, ci doar funcția de stocare. Mi s-a întâmplat de multe ori ca la școală să mi se ceară doar să copiez informații de pe tablă, în timp ce pe telefon primeam alerte despre evenimente care schimbau lumea în timp real. Diferența e șocantă: în clasă învățăm să fim niște imprimante umane, iar acasă, cu ajutorul AI-ului sau al cursurilor online, învăț cum să verific știrile false sau cum să-mi gestionez singur proiectele. Într-o zi, am înțeles că dacă școala nu mă învață să aleg adevărul din zgomotul de pe internet, rămân doar cu o diplomă care nu mă ajută să navighez prin viață. Simt că învăț cu adevărat abia după ce ies pe poarta școlii.

A deveni co-creator înseamnă, deci, a rescrie contractul social al educației. Înseamnă a transforma sala de clasă dintr-un spațiu al „ascultării” într-un atelier al „interogării”. În viziunea mea, elevul anului 2026 trebuie să fie partenerul profesorului în selectarea acelor competențe care opresc exodul tinerilor către alte orizonturi. Avem nevoie de o școală care să ne învețe cum să gândim, nu ce să gândim, și care să prețuiască eroarea ca etapă a învățării, nu ca motiv de sancționare prin notă.

În concluzie, Ziua Mondială a Educației nu trebuie să fie doar o celebrare festivă, ci un moment de onestitate radicală. Tinerii sunt gata să pună umărul la reconstrucția unei școli care să nu mai fie o „sală de așteptare” pentru viață, ci viața însăși. Co-crearea nu este un privilegiu pe care îl cerem, ci responsabilitatea pe care ne-o asumăm pentru a ne asigura că educația rămâne, cu adevărat, motorul evoluției umane.

DARIA VASILESCU, clasa a XI-a,

PREMIUL II și PREMIUL SPECIAL AL COMISIEI EUROPENE