Publicăm în serial texte înscrise la concursul de eseuri intitulat Tinerii, co-creatori ai educației, organizat de CCD Bihor și ISJ Bihor, inspirat de tema propusă de UNESCO pentru Ziua educației din acest an. Lista completă a premiilor o găsiți AICI.
Mitul „studentului tăcut”
Este necesar să depășim cât de repede pragul „zonei de confort”.
În cadrul ecosistemului educațional, începând încă din anii școlii generale, ni s-a arătat de multe ori că tăcerea e de aur, dar și că un „student bun” nu trebuie să se distingă de o plantă de apartament cuminte. Aș argumenta că această liniște nu este concentrare și nici nu se traduce prin atenție activă. De cele mai multe ori, este doar o formă politicoasă de dezinteres. Tratăm educația ca și cum am urmări un film: ne lăsăm pe spate, lăsăm conținutul să curgă peste noi și presupunem că, doar pentru că am „vizionat” cursul, am și învățat materialul.
Totuși, a funcționat vreodată cu adevărat privitul pasiv pentru cineva?
Nevoia de „haos”
Învățarea activă presupune zgomot, comunicare și situații jenante. Cere ca studentul să nu mai fie doar un interlocutor pasiv, ci să adopte o atitudine participativă. Dacă doar scrii exact ce spune profesorul, nu înveți; transcrii. Acest obicei începe încă de la scrisul „după dictare” și, în foarte multe cazuri, persistă până la finalul facultății. Argumentul de aici e simplu: fricțiunea este necesară. Nu poți ascuți un cuțit frecându-l de un nor. Ai nevoie de ceva dur, de o suprafață abrazivă. Un student activ oferă această rezistență contestând, punând întrebarea aceea care creează o liniște stânjenitoare sau recunoscând: „Nu am înțeles, puteți repeta?”, chiar dacă este a treia oară.
Informația. Chirie vs. proprietate
Să gândim așa: când atitudinea ta este pasivă, doar închiriezi informația. Ea rămâne în cap suficient cât să treci un test sau un examen, apoi contractul expiră, iar creierul evacuează faptele pentru a face loc altor lucruri. Când îți asumi un rol activ, când te lupți cu un concept, îl demontezi și încerci să-l reasamblezi, cumperi cunoașterea. Ea devine o piesă de mobilier valoroasă în interiorul universului tău mental.
Reflexivitate
Așadar, trebuie să adresăm întrebări precum: de ce este rolul pasiv atât de tentant? Pentru că este sigur. În rolul pasiv nu poți greși și nu poți părea ridicol. Dar rolul activ cere să riști a fi subiect de glume pentru zece minute, cu scopul de a înțelege un lucru care poate rămâne cu tine toată viața.
Rolul activ nu este doar o funcție „bonus” a educației; este singura modalitate prin care putem fi stimulați cu adevărat. Nu-ți mai închiria educația. Cumpăr-o.
RAREȘ-ȘTEFAN MUNTEAN, student, an I, Mențiune II, ex aequo